Valoarea unui antrenament este dată de câte lucruri reușim să învățăm din el. Sâmbătă, 16 martie 2024, am avut un antrenament deosebit de valoros, antrenamentul de test pentru cursa din 3 mai, Ultrabalaton. Totul a decurs perfect, așa cum trebuie să decurgă un antrenament bun, adică să funcționeze cât mai prost toate aspectele:
1. În noaptea anterioară acestui antrenament, care trebuia să aibă 12 ore, abia am putut închide
un ochi. M-am trezit mai obosit decât m-am culcat, cu un body battery de doar 20%. Scorul pe care mi l-a dat ceasul Garmin pentru somn a fost de 37, cel mai mic scor pentru somn din data de 15 Octombrie încoace. M-am simțit exact ca și când urmează să încep antrenamentul direct de la kilometrul 80.
2. Antrenamentul trebuia să-l fac împreună cu un alt sportiv și să avem și echipă de suport, dar așa cum îi stă bine la reușita unei experiențe super utile, între timp s-au evaporat și alergătorul, și echipa de suport.
3. Vremea a fost ideală și echipamentul pe care l-am purtat s-a dovedit perfect. N-am avut nici o iritație și o să-l pot purta cu plăcere în timpul cursei.
4. Gelurile pe care le-am folosit mi-au provocat un adevărat deranj intestinal. Chiar dacă a fost senin în majoritatea timpului, îmi auzeam zgomotele produse de intestine în abdomen și aveam impresia că vine furtuna. Cu siguranță tipul acesta de geluri n-am să-l pot utiliza în cursă deși până anul trecut funcționa pentru mine perfect.
5. Hidratarea a mers minunat și băutura izotonică preparată de mine, din citrice, s-a dovedit încă o dată superioară oricăror băuturi izotonice din comerț.
6. Ritmul în care am pornit, de 6:30-6:50 min/km este foarte bun pentru cursă dar este mult prea lent pentru a-l utiliza încă de la începutul ei. Deși am alergat 53 de kilometri în 6 ore și 37 de minute, n-am reușit să-mi dau drumul la picioare și pulsul a rămas atât de jos, că pe alocuri, aveam impresia că stau tolănit pe canapea. Am avut un puls maxim de 124BPM și un puls mediu de 112BPM. Cu siguranță în cursă am să pornesc un pic mai cu zvâc să nu intru în starea de somnolență ce am avut-o la alergare.
7. La kilometrul 53, ținând cont că nutriția nu a funcționat și că riscam să fac mai mult rău decât bine, m-am decis să întrerup alergarea. Dezamăgirea că nu l-am putut duce la capăt a fost o altă lecție prețioasă pe care trebuia să o iau în acest ciclu de pregătire.
La o noapte distanță și un somn relativ odihnitor, mă simt foarte recunoscător cum a ieșit
acest antrenament. A fost suficient de lung cât să învăț maxim din el, a fost presărat de dificultăți și chiar dacă a fost într-un ritm somnolent, a fost al doilea cel mai rapid ritm al meu pe distanța de 50 de km de când alerg.
Alergatul de dimineață, departe ajunge
Atunci când am început să alerg, de obicei o făceam după-amiază sau mai degrabă, seara. Eram în perioada când mereu spuneam că nu am timp chiar dacă, exact ca și acum, ziua avea tot 24 de ore. Poate cunoști și tu pe cineva care n-are niciodată timp. Știi, acele persoane care se sacrifică pentru binele universal, trăiesc ca și niște eroi pentru noi toți?! Cam asta eram și eu, un fel de super erou mereu ocupat. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, n-am fost niciodată erou, darămite supererou. Eram un ignorant, cu un ego uriaș, ce mă credeam foarte ocupat cu activitățile cotidiene și cu recompense ce credeam că o să mă facă fericit. Pe lângă asta, pierdeam enorm de mult timp din puținul timp liber, pe rețelele sociale, în fața televizorului, vizionând filme sau jucându-mă pe PlayStation. Așa cum sunt și acele persoane pe care tu le cunoști și mai mereu n- au timp. O activitate nouă, ca și alergatul, ocupă deci timpul de seară, la rând după celelalte lucruri, mult mai importante.
Apoi, cu trecerea anilor, am reușit să cern gunoiul de lucrurile cu adevărat importante: am renunțat la muncă în exces, la uitatul la televizor, rețele sociale, jucatul pe PlayStation și socializarea, de dragul vremurilor trecute, prin restaurante sau crâșme. M-am trezit stăpân pe timpul meu și am înțeles că alegerile noastre zilnice ne definesc fericirea.
Alergatul și-a făcut loc la prima oră a zilei pentru mine. A fost poate alegerea cea mai înțeleaptă din viața mea. De ce?
Pentru că oricât de morocănos m-aș trezi, după o alergare întotdeauna un zâmbet, uneori tâmp, se agață de fața mea și de regulă acolo rămâne întreaga zi. Metabolismul meu se activează de când mă trezesc, și de la 113,5 kg, am ajuns să am azi, 79 kg. Am privilegiul să observ zilnic momentul magic al răsăritului și realizez recunoștința pe care trebuie să o arăt universului pentru darul vieții. Mă întâlnesc zilnic cu alți alergători care îmi fac mereu ziua mai bună. Îmi curăț gândurile și reușesc să-mi organizez eficient, nu eficace, toată ziua. Pe lângă asta, aproape de fiecare dată, găsesc soluții la întrebările ce mă frământă. Toate astea mi se trag pentru că îmi fac timp să ies dimineața la alergat. Și chiar dacă nu se întâmplă dimineața, ieșitul din casă, înaintea răsăritului, m-a cadorisit și cu un program de somn ce prinde întotdeauna orele de aur.
Da, alergatul de dimineață departe ajunge!
Cea mai importantă parte dintr-un antrenament
Care este oare cea mai importantă parte dintr-un antrenament și cum trebuie executată? O întrebare ce m-a frământat o vreme și al cărei răspuns l-am aflat în mai multe cărți și cursuri de performanță sportivă. Contrar așteptărilor mele, este partea cea mai ușoară și mai simplă, care necesită cel mai puțin efort și este legată mai mult de propria disciplină. Durează cel mai mult dintre toate fazele și fără de ea, antrenamentul nu-și mai are sensul. După ce ai efectuat această etapă începi să fii cu adevărat antrenat. Da, este chiar surprinzătoare importanța acestei părți, pentru că ea este somnul.
Un antrenament bun devine cu adevărat bine executat când are parte de un somn bun, odihnitor și de calitate. Efortul propriu zis, stresul provocat organismului, alergarea sau exercițiile de forță, vor stimula organismul nostru să se pregătească pentru ca data viitoare să fie mai pregătit și să poată face față mai ușor unui stres similar. Are nevoie de “materiale de construcție”, proteine, minerale, vitamine și energie (glucide și lipide) pentru a începe reconstrucția necesară pe „șantierul” nou format de exercițiu fizic. O alimentație echilibrată, sănătoasă și potrivită va asigura aceste materiale, dar ce este important că „lucrările” au loc într-o proporție covârșitoare doar atunci când dormim. Dacă sărim peste somn toate „materialele” vor pleca în „depozit” sau vor servi drept carburant. Așa că este foarte important să le dăm timp „constructorilor” să facă lucrarea.
Dacă dormim între șapte ore și jumătate și opt ore și jumătate, organismul nostru va avea suficient timp să facă marea parte a lucrărilor de pe șantier și noi vom fi pregătiți, antrenați pentru un efort fizic similar celui care a deschis șantierul. Este foarte importantă ora la care adormim. Ciclul nostru circadian favorizează producerea unor hormoni de regenerare și de creștere ce se produc strict în timpul somnului și doar în „orele de aur”, adică între orele 21:00 și 24:00. Dacă noi adormim doar după ora 23:30 degeaba vom dormi cele opt ore necesare pentru refacere pentru că nu vom beneficia și de „armătura” dată de acești hormoni. În loc de o lucrare solidă și trainică vom obține mai mult o zugrăveală.
Să aflu toate aceste lucruri pentru mine a reprezentat o schimbare de viziune. Am realizat că trebuie să fiu mai disciplinat, să-mi fac o igienă a vieții și să pun accentul principal pe refacere și recuperare. Mi-am dat seama de importanța somnului și după ce am început să profit de orele de aur și de beneficiile unui somn de calitate, alergările au devenit mai ușoare și starea de bine date de ele s-a multiplicat. Ce zici, ai acordat importanță acestei părți de antrenament?
Motivație sau disciplină
De mic copil visam cu ochii deschiși. Îmi plăcea să „mă transform” într-un super erou, super sportiv sau un supraom. Dacă aveam de mers dintr-o parte în alta a orașului după pâine, înainte de revoluție era un sport pe care lumea îl practica cu consecvență, mă trezeam că am ajuns, pierdut în visare, fără să realizez cum a trecut timpul și distanța. Trecerea anilor nu m-a împiedicat să visez și să-mi doresc să ating anumite obiective. Consider că este vital pentru sănătatea mintală să am obiective sau un scop. Să trăiești fără scop este ca și o călătorie în ocean fără instrumente de navigație, fără nici un simț de orientare. Pe termen scurt poate părea o aventură, are farmecul ei această libertate a hazardului, dar pe termen lung duce la plafonare și la dezorientare. Nu mai știu cine sunt și ce-mi doresc de la viață.
Motivația este un instrument foarte puternic să ne atingem scopurile dar ea este fluctuantă. Azi poți să ai impresia că poți muta munții din loc, iar mâine te întrebi ce sens are totul. Atunci când alergi un ultramaraton este asemeni vieții de zi cu zi, iei startul foarte motivat, apoi realitatea vine cu dificultăți, pașii nu merg așa cum ți-ai imaginat, traseul este mai imprevizibil decât ai crezut, vremea este capricioasă și ajungi să te simți singur și demotivat. „Ce caut eu aici?”, „De ce fac eu asta?”, „Care-i scopul acestui chin?”, „Eu nu puteam să alerg ca orice om un cros sau un semimaraton?”. Tipul acesta de întrebări se repetă la nesfârșit în mintea mea, și ca să fie tabloul complet, mă întâlnesc cu alți alergători pe care-i aud întrebându-se cu voce tare aceleași lucruri. Ce mai poate face motivația acum? De unde izbutesc să o activez? Răspunsul este simplu. De nicăieri. Motivația este ca și vremea, variabilă. Pe ea nu trebuie să mă bazez. Ea poate să fie un ajutor, o pală de vânt în velă, dar nu ea este forța care trebuie să mă miște spre atingerea obiectivelor.
Disciplina este un motor cu energie nelimitată. Este precum mișcarea de rotație a pământului, indiferent de vreme, anotimp, an sau orice alt factor, va fi la fel de exactă și va dura mereu 23 de ore, 56 de minute și 4 secunde. Dar disciplina se construiește foarte anevoios și greu. Nu ne naștem cu ea, nu ne place să o exersăm, e greu de controlat, este urcușul cel mai abrupt și mai lung, nu oferă deloc plăcere. Este foarte ușor să fiu mai bun decât altcineva pentru că mereu există oameni mai slabi, dar este foarte greu să fiu mai bun ca mine. Să-mi înving comoditatea, poftele, plăcerile. Să fac ce trebuie făcut, indiferent de energie și de chef. Pe măsură ce disciplina a devenit parte din modul meu de a trăi, realizez că dincolo de greutatea ei se deschide o poartă nemărginită de putere, dar și de libertate. Pe acest drum pot să visez la fel ca și în copilărie, pot să devin mai bun ca mine în fiecare zi, pot să duc la capăt un ultramaraton, pot să mă aventurez mereu spre alte provocări.
Disciplina este virtutea marilor campionii și a celor care au reușit să schimbe lumea. Nu mă voi trezi niciodată peste noapte și voi ajunge performer într-un domeniu, oricât de mare talent aș fi. Edison a găsit 10.000 de modalități prin care nu se poate face un bec să funcționeze și abia a 10.001 oară a găsit o metodă prin care becul a funcționat. Becul inventat de el a funcționat și a schimbat vremurile, dar în comparație cu becurile făcute după, va fi mereu inferior. Ce azi este extraordinar, mâine o să fie banal iar poimâine va fi uitat. Așa este și motivația. Nu te plânge că ești demotivat, bucură-te că ai oportunitatea să te disciplinezi!
Sunt bune scurtăturile?
Nu am timp! Vreau să ajung cât mai repede! Sunt foarte ocupat! Vreau să găsesc o scurtătură! Eu plătesc să pot mai repede! Eu nu am răbdare! Viața mea e complicată! La mine nu este așa de simplu! Mă grăbesc să rezolv cât mai rapid!
Oare câte din afirmațiile de mai sus sunt prezente mai mereu în gândurile tale? Eu pe toate le-am experimentat, și concomitent, și rând pe rând. Trăim într-o societate care este dresată să fie mereu nemulțumită de ce are pentru că este modalitatea cea mai simplă prin care poți să exploatezi omul prin propria voință, să-l faci mereu să fie dispus să muncească pentru mai mulți bani și mai multe bunuri care se dovedesc de cele mai multe ori inutile sau mult prea multe, decât să acopere o nevoie de bază. Am auzit de multe ori: „la valoarea mea, eu trăiesc la un anumit standard”. Știrile sunt astfel prezentate să ne dea mereu impresia că suntem în criză de timp, religia ne prezintă de mii de ani că sfârșitul lumii este aproape, trăim mereu la margine de prăpastie, vine mereu apocalipsa!
De când alerg am ieșit din această bulă și timpul petrecut în natură mi-a arătat că universul nu se grăbește nicăieri. Natura își urmează firesc cursul cu vremea ei schimbătoare, cu gravitația ei constantă și mișcarea ei de revoluție în jurul pământului. Primăvară, vară, toamnă, iarnă, ani reci, ani călduroși, ani secetoși, ani ploioși, zile lungi, zile scurte, luminoase sau mohorâte. Toate înaintează constant în timp într-o formă spiralată și niciodată, chiar dacă unele lucruri par ciclice, nu ne mai întoarcem într-un punct în care am fost vreodată.
Am învățat că nu sunt bune scurtăturile. Că dacă o iei pe calea cea mai scurtă riști mereu să te accidentezi. Iar atunci când obții un lucru fără să-i înțelegi cu adevărat sensul, nu o să-l și trăiești cu adevărat. Cine îți promite că vei obține succes rapid de fapt nu-l interesează succesul tău, ci doar profitul și faima lui, că viteza nu înseamnă consistență, că rapid nu înseamnă longeviv.
Azi am timp, nu mă grăbesc nicăieri, sunt mereu disponibil, îmi plac căile lungi, mă aștept ca procesele de evoluție să dureze, am răbdare, viața mea s-a simplificat, la mine chiar totul e simplu, de ce să rezolv totul rapid? Pentru că procesul prin care te trece alergarea de anduranță este asemănător unei stări de meditație. Te face să vezi lucrurile simplificat, să realizezi că totul ține de ce alegi să faci, te bucuri și ești recunoscător pentru fiecare zi în parte.
Alergatul nu slăbește!
Sunt gurmand, îmi place să mănânc și ani de zile, acest lucru și-a lăsat amprenta asupra mea. Îmi place și vinul bun dar și berea și din fericire am reușit mereu să gestionez consumul lor fără să abuzez. Alegând să duc un stil de viață sănătos, de fapt „alergând”, două mari plăceri, mâncatul și băutul, încet, încet au fost nevoite să capete o altă formă.
Credeam mereu că mișcarea și caloriile consumate combinate cu un stil de viață activ, sunt suficiente cât să ajung la o greutate normală sau de ce nu, ideală. Și din ceea ce credeam eu, practica a dovedit-o ca fiind total diferită. În 2013, 2014 când am început să fac sport, am avut grijă la cât și ce mănânc. Am slăbit considerabil, de la peste 125 de kilograme am ajuns la 82 de kg în mai puțin de doi ani. Apoi, treptat, am zis că dacă alerg aproape zilnic, muncesc fizic pe lângă casă (stăteam la țară într-o casă țărănească în acea perioadă), fac ture lungi cu bicicleta, nu mai este nevoie să acord o atât de mare importanță cantității și calității mâncării pe care o consum. Cu un volum mediu de 30-40 de kilometri alergați pe săptămână, cu 50 de kilometri făcuți cu bicicleta, tuns de iarbă săptămânal, crăpat de lemne și alte activități fizice ce însumau un minim de 30.000 de pași pe zi, am reușit ca în Ianuarie 2020 să ating 113,5 kg. Da, un stil de viață activ nu a fost suficient să nu iau în greutate. Apoi mi-am instalat aplicația myfitnesspal și iar am dat atenție cântarului. Nu cel care-mi măsura greutatea, ci cântarului de bucătărie cu care îmi măsuram fiecare masă. Bineînțeles că au apărut și rezultatele, și în aprilie 2022, aveam din nou 84 de kilograme. S-au topit 30 de kilograme și de aproape un an de zile trecusem de la jogging, la antrenamente de alergare. Am ajuns la un volum de 4000 de kilometri pe an alergați și eram ferm convins că pot să mănânc oricât de acum înainte pentru că nu mai am cum să mai cresc în greutate. Așa că am pus pe pauză cântarul, și cel de bucătărie și cel corporal, mi-am văzut conștiincios de antrenamente și de curse. În octombrie 2023, anul trecut, am ajuns să alerg într-o cursă de 100 de mile cu 97 de kilograme. Bineînțeles că n-am dus-o până la capăt. Am avut niște probleme digestive și n-am putut deloc să mă alimentez după primele patru ore și după 12 ore de cursă, m-am retras. Realizasem că totul mi se trage de la lingură, cum ar zice bunica mea. Așa că după această cursă, mi-am luat o pauză de ieșire controlată din formă, și am meditat la planul de antrenament pentru anul 2024. Ce concluzii am tras? Viața trebuie să fie un amestec de lucruri moderate, chiar și moderația uneori trebuie „luată” cu moderație. Alergatul, sportul în general, efortul fizic intens sau aerob, nu slăbește! Dar practicând sport mă pot disciplina suficient de tare încât să ajung să mănânc sănătos și suficient, să pot să acord timpul cuvenit recuperării și somnului, să transform totul într-un nou stil de viață cu obiceiuri care duc convergent toate în aceeași direcție. Așa cum viciile se leagă unele de altele, cum un pahar de alcool cere și o țigară, o stare de beție cere și o aventură, o zi petrecută leagă și o noapte și lista poate continua, așa și un obicei sănătos poate atrage alte obiceiuri sănătoase. Ce este diferit, e că spre viciu poți aluneca ușor, fără să depui nici un efort, dar drumul spre un stil de viață sănătos și moderat este precum un traseu de alergare montană, plin de urcări și coborâri dificile, cu părți foarte tehnice și periculoase și zone de belvedere relaxante și dătătoare de energie.
Cum execut corect un antrenament de alergare
Pentru că foarte mulți alergători mă întreabă mereu dacă nu mă dor genunchii, dacă mă mai țin articulațiile, ce fac să nu mă accidentez, cum pot să alerg atât de mult timp, m-am gândit să scriu un articol despre asta. Eu sunt un alergător amator de anduranță, nu sunt nici sportiv profesionist și nici antrenor de alergare. Ce urmează să scriu aplic pe mine, de peste zece ani și la rândul meu aceste lucruri le-am învățat de-a lungul timpului din cărți și de la antrenorii cu care am colaborat într-o formă sau alta.
Dacă ești și tu un alergător amator, informațiile pe care o să le citești te vor ajuta să îți execuți cât mai corect antrenamentele și îți vor reduce și ție riscul de accidentări. Bineînțeles că doar dacă ai să aplici ce ai învățat:
1. Dacă sunt nedormit, obosit și epuizat fizic, nu merg la alergat.
2. Înainte de orice alergare, grea, ușoară, scurtă sau lungă, fac o plimbare de cel puțin zece minute. La fel și după. Când trecem de la starea de repaus fizic la o activitate fizică este bine să acomodăm treptat și ușor organismul la efort. Mersul pe jos este cea mai ușoară și naturală formă de acomodare. Eu stau la un kilometru de parcul unde alerg în majoritatea dăților și prefer să merg până acolo. Fac economie la benzină, poluez mai puțin, nu încarc traficul și îmi fac și prima încălzire.
3. Întotdeauna fac o încălzire înainte de alergarea propriu zisă. Fascia care învelește musculatura, tendoanele și oasele dar și fiecare organ în parte, atunci când este în starea de repaus, este vâscoasă și rigidă. La fel sunt și tendoanele și articulațiile noastre. Atunci când ne facem o încălzire de cel puțin 12 minute, ele vor deveni elastice și foarte puțin casante, deci vor fi pregătite pentru un exercițiu fizic intens, așa cum este alergarea. Eu la vârsta de 25 de ani, am intrat la un meci de fotbal cu prietenii total neîncălzit, direct de la volan și la prima alergare mi- am fracturat meniscul de la piciorul stâng. Am fost nevoit să apelez la o intervenție chirurgicală prin care să-l îndepărtez. Da, alerg atâția kilometri fără menisc la un picior. A fost o lecție dureroasă pe care mi-am luat-o pe pielea mea și tocmai de acea nu mai sar niciodată peste încălzire. Pentru o alergare ușoară, jogging sau pentru o alergare pe care am să o fac fără intervale de alergare în forță, drept încălzire, alerg cât se poate de ușor, cu o cadență cât de mare, asemănătoare unui joc de glezne. Timp de un sfert de oră alerg astfel încât să pot respira tot timpul pe nas și să nu am niciodată o viteză mare sau nici măcar medie. Pur și simplu alerg încet. Fiecare persoană își cunoaște viteza proprie și trebuie să se adapteze la el însuși. N-am să dau un pace, deoarece inclusiv aceeași persoană e diferită de la o zi la alta. Între indivizi diferențele sunt remarcabile, tocmai de aceea este importat să nu ne comparăm niciodată cu nimeni. Atunci când urmează antrenamente în forță, cu intervale, sprinturi, alergări în pantă, după 12-15 minute de alergare de încălzire, execut și zece minute de școala alergării. Cu o căutare pe YouTube ai să găsești și tu nenumărate clipuri de cum se execută școala alergării. Așa am învățat și eu.
4. În timpul alergării este important să te echipezi corespunzător pentru a nu transpira în exces. Dacă ai posibilitatea, să te hidratezi pe întreaga durată a antrenamentului. De ce? Pentru că atunci când te deshidratezi, fibra musculară devine casantă și la o contracție puternică se poate rupe cu ușurință. Am văzut mulți care aleargă înfofoliți ca „să slăbească, să topească grăsimea”. E foarte greșit, dar mai ales periculos, să faci asta. Iar grăsimea omului nu-i nevoie să o topim. Țesutul nostru adipos, stratul nostru de grăsime este mereu lichid, cât timp trăim. Noi nu avem slănină, avem depozite de țesut adipos în formă lichidă. Organismul le poate accesa oricând ușor atunci când are nevoie de ele.
5. După antrenamentul de alergare propriu zis, întotdeauna mai alerg încă minim zece minute la o intensitate din ce în ce mai mică, astfel încât în ultimele trei, cinci minute, de regulă am o viteză asemănătoare cu cea a unui mers rapid. La primul meu semimaraton de șosea, după linia de finish m-am oprit brusc deși mi-am terminat cursa în forță și, fără să glumesc, am început să văd steluțe verzi. După m-am documentat și am aflat că niciodată nu e voie să terminăm o alergare în forță. Eu până atunci, în foarte multe cazuri, chiar asta făceam. Trăgeam tare să-mi termin distanța și scoteam din mine și ultimele resurse pentru un ultim sprint. Nu știam că mă expun riscului de accident vascular cerebral, o orbire temporară sau chiar unui infarct miocardic gratuit. Da, alergă ușor ultimele minute pentru a coborî pulsul cât mai jos și a adapta organismul treptat la starea de repaus. Așa cum avem nevoie de încălzire, avem în aceeași măsură nevoie de răcorire.
6. În primele zece minute după fiecare antrenament este foarte bine să luam o gustare proteică. O masă care să ne asigure un minim de 15 grame de proteină, pentru a ajuta organismul să se refacă cât mai rapid, sănătos și ușor după exercițiul fizic. Dacă corpul nu are la îndemână proteina necesară, el va lua cele mai bune celule proteice din propriul corp și va repara ce e stricat. În loc să avem un câștig după antrenament, ne vom alege cu o pierdere.
7. Cel mai important lucru după fiecare antrenament este somnul. Exercițiul fizic este stresul pe care îl dăm la organism, dar progresul, adaptarea la efort, se face practic tocmai atunci când dormim și ne recuperăm. Devenim antrenați doar în timpul somnului de după antrenament. Deși am încercat să simplific cât mai mult cum se execută corect o alergare, tot a ieșit foarte mult. Sper că ce am scris o să te ajute și pe tine să alergi cât mai mult și din ce în ce mai sănătos, mii și mii de kilometri!
Baia Mare în alergare?
Baia Mare este un orășel liniștit, fără viață de noapte și cu multă natură de jur împrejur. Fost oraș minier și foarte afectat cândva de poluarea industriei miniere, azi pare mai mult o stațiune decât un oraș industrial la origine. Dacă te plimbi pe străzi, ai să vezi nenumărate mașini de lux, cartiere întregi de vile impresionante, opulență oriunde se poate afișa. Este impresionant că oamenii aleg să investească în garaje încălzite pentru mașini, saloane și dormitoare pentru oaspeți ce vin de câteva ori în viață, mașini cu sute de cai putere și lux, demne de familii de șeici.
Ce este și mai impresionant este că avem un parc la marginea pădurii, aproape de sălbăticie, foarte curat și întreținut impecabil în ultimii ani ai urbei. În parc este amenajată și o pistă specială pentru alergare care este foarte bine întreținută pe întreaga perioadă a anului. Impresionant este că la o populație de peste 100.000 de oameni, doar câteva persoane, le poți număra cu degetele de la mâini, aleg să-și înceapă ziua cu o alergare. De multe ori dimineața am impresia că întregul parc este rezervat pentru mine și nea Sorin, un domn de 64 de ani care alergă zilnic, 365 de zile pe an.
Mă întreb mereu de ce oamenii investesc cu așa ardoare în betoane și „fiare” și acordă atât de puțină atenție propriului și unicului lor trup?! Te face mai sănătos o vilă de sute de mii de euro? Te face mai puternic și mai inteligent o mașină de lux? Opulența îți dă un aer de superioritate?
Viața este o călătorie din momentul în care ne naștem până când murim, iar singurul nostru adăpost și mijloc de transport este propriul nostru trup. Mintea noastră se simte bine când trupul este sănătos, restul, sunt iluzii. Alergatul este elixirul trupului. Suntem născuți să facem asta și mi-ar face mare plăcere să fiu nevoit să ies la alergat doar pe păduri, pentru că în parcul orașului e plin de oameni înțelepți, ce ies de dimineață bună, să prindă în alergare miracolul fiecărei dimineți.
Filtrul lui Socrate
Poate că Socrate nu s-a gândit niciodată că celebrul lui filtru se va aplica vreodată la alergare, dar pot să spun că, deși inițial l-am aplicat în alte aspecte ale vieții mele, s-a pliat perfect la un moment dat pe alergare. Și așa a rămas.
Prima oară când m-am lovit de acest filtru a fost, așa cum i-ar sta cel mai bine, chiar în Grecia. Într-un concediu de-al meu de prin 2010 l-am cunoscut și m-am împrietenit cu un grec pe nume Iorgos. El mi-a spus, când mă pregăteam să plec, să-l caut doar când mi-e bine, căci și el o va face la fel. Prietenii buni se caută atunci când ți-e bine. În capul meu, dar mai ales în suflet, s-a așternut ceața. Nu înțelegeam cum?! Doar la noi „prietenul la nevoie se cunoaște”. Am fost crescut că un prieten adevărat este aproape de tine mai ales la greu. Că atunci când te vezi cu un prieten, te confesezi cu toate problemele tale. Pentru mine era de neînțeles ce-mi spunea Iorgos.
Au trecut încă trei ani și mi-am mai făcut încă două concedii până am îndrăznit să-l întreb pe Iorgos care e faza cu prietenul la bine. Mi-a răspuns așa:
„Socrate avea un filtru când se întâlnea cu cineva. Dacă vroia să-i spună ceva, îl întreba dacă ce urmează să-i spună este adevărat. Dacă nu era sigur adevărat, refuza să mai asculte. Dacă era adevărat întreba dacă este de bine ce urmează să audă. Dacă era de rău, încheia discuția aici. Dacă lucrul era pozitiv, îl întreba pe interlocutor dacă îi va fi de folos ce urma să audă. Dacă nu-i era de folos, nu îl mai interesa. De ce făcea asta Socrate? Pentru că fiecare om are problemele lui și pe majoritatea și le poate rezolva doar singur. Să mergi și să împovărezi pe cineva cu problemele tale este un gest de egoism și lipsă de iubire adevărată pentru că pe oamenii pe care-i iubești îi dorești veseli și fericiți. Tocmai de aceea îi cauți doar când poți să le oferi din fericirea și binele tău. Asta înseamnă un prieten adevărat!”
Când alerg cu cineva și se pornește să-mi verse probleme, o las mai încet să treacă în față. Dacă insistă să-mi rămână alături îi spun ce bine e la alergat. Dacă nici așa nu se oprește, îi spun că am venit să alerg ca să-mi curăț mintea și sufletul și lucrurile negative, problemele lui nu mă interesează pentru că și eu am destule. Poate părea dur dar vreau să mediteze la ce le-am zis. Dacă au un pic de altruism și empatie, vor înțelege. Dacă nu, vor avea timp să o înțeleagă fără să alergăm împreună. Eu le doresc celor din jurul meu doar ce-mi doresc și mie: liniște, armonie, sănătate și bună înțelegere.
Cum am să îmbătrânesc? Pot să știu asta?
În cartea „Născuți pentru a alerga” de Christopher McDougall am citit că o echipă de oameni de știință de la univresitățiile Harvard și Utah au identificat până în anul 2004 douăzeci și patru de caracteristici ale corpului uman utile doar alergării pe distanțe lungi, cele mai importante trei dintre ele sunt: tendonul lui Ahile, ligamentul nucal și supra-dezvoltarea mușchilor fesieri. Probabil că azi sunt dovedite mai multe modificări fiziologice în favoarea argumentului că suntem „născuți alergători”.
Pentru mine cel mai important argument să alerg este să-mi privesc proprii părinți. Genetic e clar că am să-i moștenesc și dacă aleg să duc o viață asemănătoare cu cea pe care o duc ei am toate șansele să retrăiesc viața lor. Cred că orice om vrea să știe cum va arată la bătrânețe (sau dacă o să aibă parte de ea) trebuie să se uite la părinții lui. Sunt mulțumit de ce văd? Vreau același lucru pentru mine?
Filtrând realitatea prin prisma acestor întrebări am realizat că vreau să fac o schimbare în linia mea. Eu nu-mi doresc să îmbătrânesc bazându-mă pe medicamente, eu nu aspir să ies în pensie de boală de tânăr, eu vreau să am energie să ies mereu în natură pe propriile picioare. Știind ce beneficii are alergarea atât pe termen scurt dar și pe termen lung consider că este acel obicei care mă ajută să fac schimbarea.
Alergarea de anduranță m-a învățat și e a ceva, că trebuie să rămân mereu curios , conștient că oricât de multe lucruri ajung să cunosc se vor deschide o imensitate de orizonturi pe care nu le voi înțelege fără studiu. Spunea cineva că cu cât știu mai multe realizez cât sunt de prost, iar altundeva am citit asemănarea dintre un om mort și unul prost, în ambele cazuri le este greu doar celor din jur pentru că persoanele în cauză nu simt nimic. Da, sunt suficiente argumente să ies să alerg de câte ori am ocazia și să-mi formez o disciplină puternică. Disciplina se construiește zi cu zi și cu cât e mai puternică mă ajută să ies în zilele în care îmi lipsește motivația cu desăvârșire.