Alergare

Aleg alergarea

Azi am ieșit de dimineață în parc. Nu era în plan. Dar pur și simplu n-am mai putut să dorm, așa că m-am îmbrăcat și am trecut de ușa casei. Până în Parcul Regina Maria am exact 900 de metri și eram convins că nu o să alerg. Apoi i-am văzut pe nea Sorin și Nelu colonelu’ alergând pe pista de tartan. Le-am dat binețe și m-am alăturat lor. Alergare ușoară. După o tură, am rămas doar cu nea Sorin. Am zis că mai facem una pentru mine și una pentru el. Noi nu prea conversăm când alergăm. Doar așa, puțin și simplu. În rest ne bucurăm de mișcare. Ne-am întâlnit și cu nenea Roman. La cei 93 de ani este vesel, cu energie bună și se vede că are mereu aceeași bucurie în a alerga. Da, aleargă zilnic, adaptat la vârstă. Te inspiră să dai ce ai mai bun din tine. Dacă el poate, tu n-ai nici o scuză. Apoi l-am văzut și pe Adrian. Un prieten care recent s-a apucat de mișcare. Nu le avea cu asta dar văd că a trecut ușor de la plimbare, la bicicletă și acum aleargă. Sunt tare încântat să-l văd. Și o doamnă blondă, slăbuță, își face și ea turele de alergare deși e trecută de șaizeci de primăveri. Mereu senină și parcă recunoscătoare în privire, că poate face asta. Mai e și domnul cu labradorul negru, Tomi. Știm doar numele câinelui pentru că dânsul nu este prea sociabil. Consecvent și serios, timid și concentrat doar pe alergarea lui. Salută doar dacă o faci tu primul. Nu zâmbește, are veșnic aceeași față cu o singură expresie. O vedem și pe doamna Adriana, voluntară la Salvamont. Același ritm, viteză mare mereu și totuși relaxată. Și mai sunt alergători ce vin destul de regulat și se bucură de primele ore ale dimineții, luându-și zilnic doza de sănătate și vitalitate.

Facem cele două ture și ne hotărâm să mai facem una. Jumătate pentru mine și jumătate pentru nea Sorin. Chiar dacă alergarea presupune efort, este plăcut și reconfortant să o poți face. Acceptarea dificultății face lucrurile să fie mult mai ușoare. Îmi dau seama pe final că nu mi-am pornit nici ceasul. N-are nimic. Alergarea este făcută și mă simt minunat. Restul sunt doar detalii și zgomote de fond. Mă pornesc spre casă în plimbare și mă bucur să mă mai întâlnesc cu doi alergători. Unul nu-l știu pe nume iar cel de-al doilea e Ady, un foarte tânăr pensionar.

Fiecare zi în care ies din casă să petrec timp cu mine în mișcare, are ceva de oferit. Prin simplitatea ei și prin miracolul că există. Sunt recunoscător și fericit că pot să fac asta și mă simt bogat că am puterea să aleg alergarea.

Cum să mă apuc de alergat?

Cum să încep să alerg, căci vreau să mă apuc și eu de asta? Cum faci asta fără accidentări? Nu te dor genunchii? Ce fel de pantofi să folosesc? Ce să fac să pot să mă țin?

Sunt câteva întrebări ce le primesc în mod frecvent și vreau să le răspund și aici celor interesați. Eu am mai bine de 11 ani de când alerg, fără să am probleme majore de sănătate, așa că am să răspund întrebărilor, prin prisma experienței mele. Trebuie ținut cont că fiecare om este diferit și că, ce mi s-a potrivit mie, nu este neapărat bun pentru oricine.

Cum să încep să alerg căci vreau să mă apuc și eu de asta?

Eu recomand să-ți faci un set de analize, un control la medicul de familie și un control la cardiolog. Alergarea este solicitantă pentru un organism sedentar și este important să știi, că din punct de vedere medical, poți să faci asta.

Dacă ai verde, după asta e bine să începi cu două săptămâni de plimbare. Să ieși pur și simplu din casă și să te plimbi într-un ritm cât mai susținut timp de 30-60 de minute.

Apoi, începi cu distanțe scurte și un ritm confortabil. La început, pentru mine 200 de metri reprezentau un adevărat maraton și oricât de încet aș fi alergat, eram aproape incapabil să respir. Așa că nu trebuie să te sperie dacă o să ți se pară efortul foarte greu. Când simți că nu mai poți, te plimbi și după ce respirația ți se reglează, mai alergi o tură. Și când iar obosești, o iei de la capăt cu o nouă plimbare. Important este, în primele două, trei luni, să îți formezi disciplina de a ieși din casă la mișcare. Este partea cea mai dificilă și este cel mai greu lucru, în a transforma o alegere sănătoasă, într-un obicei sănătos. Nu contează nici cât de mult alergi și nici cât de repede. Este vital să nu te compari cu nimeni și să te concentrezi doar pe ce ai reușit să faci. Dacă poți, este foarte bine să nu asculți muzică și să ai urechile libere. O să te auzi mai bine cum respiri, o să înveți să petreci timp cu tine și să stai cu gândurile tale și o să poți să înveți să simți cum picioarele tale ating pământul.

Musculatura reacționează foarte rapid și se adaptează destul de rapid la efort. După două, trei luni în care ești consecvent, ai să vezi că alergările tale se lungesc, viteza se mărește și modul în care respiri se schimbă. Asta pentru că mușchii sunt foarte vascularizați și după fiecare antrenament organismul se reface și construiește, pentru a face față la un nou eventual „stres fizic”. Pentru a nu pierde beneficiile date de stresul generat de antrenament, este important să te hidratezi și după fiecare antrenament să iei o gustare de refacere. Patru părți să fie carbohidrați și o parte să fie proteine. La mine iaurtul, chefirul, arahidele, migdalele, pâinea integrală și ouăle sunt gustări ce mă ajută să mă recuperez foarte rapid și ușor și îmi asigură cărămizile necesare pentru refacere. Când te refaci cel mai bine? Atunci când dormi. Somnul este partea cea mai importantă din antrenament, așa că trebuie să te odihnești.

Chiar dacă ai să te simți la un moment dat în formă și pregătit de noi provocări, să ții cont că articulațiile, ligamentele și oasele au o întârziere destul de mare, față de musculatură, în a se antrena. Spre deosebire de mușchi, aceste țesuturi sunt aproape deloc vascularizate și au nevoie de un timp îndelungat pentru a se întări și pregăti pentru un efort susținut. Din tot ce am citit până acum în textele de specialitate, este nevoie de nouă luni pentru a întări oasele, articulațiile și ligamentele. Concluzionând, nu te aventura în această perioadă să faci efortul de o intensitate foarte ridicată sau de o durată mai mare de 50-60 de minute. Te va feri de accidentări și îți asigura o dezvoltare aerobă sănătoasă, care îți va asigura o sănătate pe termen lung.

După nouă, zece luni de alergare, poți să îți stabilești și un obiectiv mai îndrăzneț și să îți faci un plan de antrenament. Sunt antrenori locali de alergare, găsești diverși antrenori ce pot să te ajute online, sunt cluburi de alergători sau dacă nu ești prea sociabil, sunt foarte multe planuri de antrenament online sau în cărțile dedicate alergării.

Cum alergi fără accidentări?

Eu nu m-am accidentat pentru că am fost atent să nu forțez, am avut răbdare să construiesc, am fost atent la organismul meu, mi-am acordat suficient timp recuperării și nu m-am comparat niciodată cu nimeni.

Nu te dor genunchii, gleznele?

Mă dureau atunci când am început alergarea, dar apoi tonusul muscular m-a protejat. Pe măsură ce am crescut volumul de alergare, am avut mare grijă să studiez ce mă poate ține sănătos și am pus în practică. Din nou, recuperarea este foarte importantă și trebuie făcută. Alimentație, streching, odihnă, somn. Dezvoltarea musculară și exercițiile în sala de forță au și ele un mare beneficiu, așa că am avut mereu grijă ca măcar o dată pe săptămână sa fac și asta.

Ce fel de pantofi să folosesc?

La început este bine să porți ce îți place și ce te motivează să ieși din casă. Mărimea lor trebuie să fie cu cel puțin o jumătate de număr mai mare decât porți la pantofii de mers. Picioarele se umflă în timpul alergărilor mai lungi și dacă au loc unde să facă asta, o să te scutească de răni. După ce ai o anumită experiență în alergat, o să descoperi singur ce ți se potrivește. Eu am încercat diverse tipuri de pantofi și îi port în funcție de antrenament, recuperare, teren.

Ce să fac ca să mă țin de alergare?

Să nu forțezi, să înțelegi beneficiile ce ți le aduce, să te odihnești suficient când te simți obosit, să ai obiectiv principal sănătatea, să nu te compari cu nimeni, să te feliciți mereu că ai alergat mai ales când n-ai avut chef, când ți-a fost foarte greu, când nu ți-a plăcut.

Sper că ți-am fost util și dacă ai întrebări poți să le lași la comentarii și am să-ți răspund cu mare drag.

Ciclul de refacere și recuperare

Alergarea este stilul de viață pe care l-am ales pentru a-mi îmbunătăți și menține sănătatea. De fapt, sănătatea este scopul principal pentru care alerg. Nu mi-a plăcut niciodată, și oricât am alergat, nu am putut să o transform într-o plăcere, dar gândul că îmi face bine m-a motivat mereu să continui ce am început. În ultimii trei ani am avut o perioadă în care am adunat peste 12.000 de kilometri și mi-am depășit limitele fizice ce nu le credeam posibile. Dacă trag o linie, realizez că am reușit să îmi păstrez sănătatea și să îmi îmbunătățesc capacitatea de efort. Ce mi-am dat seama că lipsește din viața mea, este o perioadă în care să mă odihnesc mai mult și să las organismul să se recupereze. Chiar dacă n-am suferit nici o accidentare, de trei luni am redus semnificativ efortul depus, orele de antrenament și am constatat că, corpul meu se reface și se simte bine cu acest răgaz. Trei ani la rând n-am avut curajul să reduc motoarele, ci am încercat să rămân ancorat într-un anumit volum, de frica de a nu pierde tot ce am construit. Apoi creierul meu a hotârât, independent de mintea mea, că este timpul pentru o pauză. Mă consider norocos. Chiar aveam nevoie de o pauză și acum că o am, mă simt binecuvântat. E minunat și să te odihnești. Simt cum musculatura mea se dezvoltă în această perioadă mai bine ca oricând, simt cum se refac articulațiile și tendoanele, cum fascia mea s-a relaxat și mintea mea încet, încet își dorește din nou provocări fizice. Da, sunt și aspecte ce nu sunt plăcute, spre exemplu kilogramele ce se pun în plus, dar știu că un organism atunci când este sănătos, va face tot posibilul să facă rezerve de energie în perioada de refacere și recuperare. Așa că, acum privesc, pentru prima oară în viața mea, și aceste kilograme în plus ca pe o binecuvântare. Cu siguranță energia pe care o înmagazinez va fi folosită benefic în viitor.

Alergarea m-a învățat că viața de calitate este legată de moderație, cumpătare, acceptare, adaptare și multă introspecție. Recordurile, obiectivele, mândria, recunoașterea celorlalți, performanța, podiumurile și competițiile cu ceilalți pot să mă îndepărteze exact de scopul principal, care este sănătatea, așa că am să le las cât mai departe de mine și am să mă bucur de efortul de a rămâne cumpătat.

E bine să transpir când alerg?

Atunci când alerg, hidratarea este foarte importantă. După modul în care respirăm, ca importață, este următoarea. Nu știu de unde și de ce, dar cu mult timp în urmă, mă gândeam că dacă transpir cât mai mult, o să slăbesc și o să alerg mai ușor. Știu că îmi luam tot felul de foițe și alergam pe căldură. Eram încântat că la sfârșit de antrenament cântarul arăta considerabil mai puțin. Apoi mă simțeam slăbit, mă dureau articulațiile, musculatura și de cele mai multe ori și capul. A doua zi nu prea mai eram în stare să ies la alergat. Cum se întâmplă când ești prost, nici nu mă gândeam de ce nu mă simt bine.
După ce am început să studiez despre sport, antrenamentul sportiv, recuperare și nutriție, am aflat că este vital să mă hidratez. De fiecare dată când dormim, suntem activi, digerăm mâncarea, corpul nostru are nevoie de apă pentru a funcționa cât mai corect și mai eficient. De fapt, are nevoie mai mult decât de apă. Ea este doar un solvent ce conține minerale care fac ca pereții celulelor să se deschidă și să primească apa în compoziție. Fără minerale apa nu poate trece de membrana celulară. Mineralele, sărurile sunt practic niște chei ce deschid fiecare, ușa fiecărei celulă. Arderile ce au loc în interior au nevoie de apă atât pentru a se întreține dar și pentru a reuși să elimine toxinele ce rezultă în urma arderilor. Explicația mea este simplă și la nivelul meu de înțelegere. Probabil un biochimist ar explica aceste lucruri mai clar și cu termeni specifici. Am aflat că prima reacție a organismului, atunci când pierdem apă prin transpirație, este de a scoate apa din ligamente, articulații, țesutul muscular și din oase pentru a putea asigura același flux sanguin și suficientă apă la organele vitale. Și o dată ce nivelul de apă scade în ligamente, articulații și mușchi, celulele devin casante și expuse la accidentări deoarece apa le asigură atât funcționarea optimă, cât și elasticitatea.
Așadar, trebuie să am grijă cât transpir și cum transpir. Tocmai de aceea dacă știu că antrenamentul meu durează mai mult de 30 de minute, am să am la mine mereu un flasc cu apă minerală sau cu electroliți. Mă asigur să consum din când în când câte o gură mică de apă și să acopăr o parte din pierderile de minerale și de apă eliminate prin transpirație. Dacă fac asta, recuperarea după antrenament se face mult mai ușor, mai rapid, metabolismul meu se va focusa pe arderile necesare pentru recuperare și reconstrucție celulară necesară după fiecare antrenament. Dacă în schimb, am să transpir abundent și n-am să-i dau apă și minerale, corpul meu se va focusa doar pe refacerea cantității de apă deoarece consideră că este o urgență de restabilire a echilibrului și de a putea susține viața în siguranță. Pe când apa va ajunge iar la nivel optim, „va uita” că trebuie să facă reconstrucția celulară și să „antreneze” părțile folosite la antrenament. Tot ce fac de fiecare dată când ignor hidratarea este să mă chinui inutil la un stres fizic și să mă expun posibilităților nenumărate de accidentare.
Da, azi alerg indiferent de vreme echipat astfel încât, datorită echipamentului, să reușesc să transpir cât mai puțin. Știu că în acest mod am să ard mai multă grăsime, am să antrenez mai bine musculatura, am să obțin beneficii pentru sănătate și am să reușesc să fac progrese.

Alergarea și viața

Alergarea este ca și viața, începe cu primul pas, mai greu, cu nesiguranță, și cu sentimentul că mergi prea încet sau nu știi cât o să poți ține ritmul. De fapt este o călătorie în care avem ocazia să petrecem timp cu noi, cu cei dragi, în tumultul orașului sau în mijlocul fascinant al naturii. Din nou găsesc similitudinea dintre viață și alergare. Poate că orice proces are aceste etape, aceeași dinamică și această abordare din partea noastră. În viață fugim după diplome, apoi alergăm să ne distrăm, după care căutăm să avem cariere, bani, funcții în societate și recunoașterea celorlalți. Ne facem o familie, copii și realizăm că avem de toate, dar nu mai avem timp. Totul trece nespus de repede și parcă ce-i mult, devine dintr-o dată puțin. Avem tot ce am visat și vrem mai mult. Totul devine puțin, fericirea se transformă în nemulțumire. Viața.

Alergarea începe cu câteva sute de metri sau poate doar cu o plimbare. Bucuria e după ce se termină, pentru că alergarea este grea. Apoi pe măsură ce avansăm, ne dorim mai mulți kilometrii, mai mulți prieteni care fac asta. Ne luam echipamente din ce în ce mai bune, pantofi din ce în ce mai sofisticați, încercăm noi și noi trasee și începem să ne comparăm cu ceilalți. Ne înscriem la competiții și trăim bucurii și dezamăgiri în funcție de ce am reușit sau n-am reușit. Ne găsim cluburi și antrenori unde să ne antrenăm mai bine, o facem din ce în ce mai temeinic, cu rezultate mai bune, dar parcă tot nu suntem mulțumiți de rezultat. Apoi ne trezim că alergăm mii de kilometri, și stând să ne facem o introspecție, realizăm că nici nu mai știm când a trecut timpul. Ne atingem dorințele la care doar visam și ne lovește depresia post obiectiv. Alergarea.

Când prea mult devine puțin este un semn că trebuie să extragem esența și să ne reinventăm viața sau alergarea. În definitiv ambele sunt doar niște călătorii care trebuie savurate, cu bune și rele. Așa cum atomul are sarcini pozitive în nucleu și sarcini negative pe stratul de electroni, una cu masă și alta fără, dar cu energii la fel de puternice, așa este și viața sau alergarea: cu bune și cu rele, cu adevăr și minciună, cu întuneric și lumină, cu greu și ușor. Societatea ne-a învățat să credem că binele și răul sunt separate pentru a ne controla mai ușor, dar viața și alergarea bine făcute ne învață că ele coexistă și se echilibrează reciproc. Moderația, toleranța, acceptarea, blândețea sunt linii ce unesc binele și răul; albul cu negrul, ușorul de greu. Este calea în care începe împlinirea și bucuria de a trăi pe orice vreme.

Mă întreb: trăiesc pentru bani, faimă, case, mașini? Alerg pentru timpi, kilometri, locuri, medalii, elevații? Nicidecum. Trăiesc și alerg pentru că pot și sunt mereu recunoscător pentru asta!

Alergare liberă

Sunt ani de zile de când port dispozitive smart ce îmi monitorizează activitatea atunci când fac sport. La început aveam un iPod, apoi am utilizat telefonul, de prin 2018 purtam brățară Fitbit și din 2021 am trecut la ceas Garmin, iar mai apoi am adăugat și un ceas Coros. La toate astea am mai avut și Oura Ring, până l-am pierdut, și neapărat, centură sau brățară de puls. Totul mi-a fost măsurat, cuantificat și am un istoric unde oricând mă pot uita peste ce am făcut, când, cum m-am simțit, ce vreme a fost și ce mai poate salva fiecare device pe care l-am folosit.

Azi dimineață m-am trezit la ora 5:10 minute fără alarmă, destul de proaspăt, așa că m-am decis să ies la o mișcare ușoară. Cum? Fără ceas, centură de puls, aplicații pe telefon. Pur și simplu mi-am luat șortul, tricoul și papucii de alergat și am ieșit pe ușa casei. Am constatat că după o vreme încep să alerg ușor. De vreo două ori m-am și uitat din reflex la urma de pe mână, ce a rămas în locul ceasului. Ceasul nu era acolo dar reflexul de a mă uita este bine imprimat în creierul meu. M-a făcut să zâmbesc fiecare încercare de a vedea ce arată ceasul.

Am alergat în special pe trail, prin pădure. Cumva m-am simțit mai aproape și de alergare, dar și de natură. Trec mai mereu pe acel traseu pe care am fost azi dar am observat noi pietre pe drum, alți copaci. Parcă și cărarea am văzut-o cu alți ochi. Respirația suna un pic mai aproape de mine, modul în care călcam pământul a fost mai conștient și mai prezent ca oricând. Chiar dacă „Setting Point”-ul meu din această perioadă este la un nivel destul de jos am putut simți cum încep să mă bucur de alergare, cum serotonina intră în fluxul meu sanguin și zâmbetul mi se instalează treptat în colțul gurii.

Da, tehnologia ne dă foarte multe informații dar ca și orice din viața noastră, ne dă și ignoranță și deconectare de la noi înșine. M-am simțit liber, conectat la mine și la cărare și cred că o să adaug mai multe astfel de zile cu alergări libere sincronizate doar cu viața.

Wizz Air Maraton Cluj Napoca 2024

Alergam poate deja de cinci, șase kilometri și în dreapta mea am prins fără să vreau o discuție:
„- La Londra, cu o săptămână înainte, se oprește circulația și toată lumea alergă pe traseu până în ziua cursei”
– La noi sunt pline rețelele de nemulțumiți pentru că azi e oprită circulația, ce să mai… Sunt pe
margine doar familiile celor care aleargă și atât.
– În Londra sunt zeci de mii de susținători care te încurajează, la noi…”.
Așa că am accelerat pentru a evita să mă încarc negativ, pentru că nu ai deloc nevoie de asta atunci când vrei să ai o cursă bună. Era cea de-a treia ediție a maratonului de la Cluj la care participam și îmi doream ca obiectiv să mă bucur de cursă și de fiecare moment al ei. Pentru prima oară am avut familia alături de mine, lucru care mi-a dat energie și veselie suplimentară.
Dar nu vreau să scriu despre mine, vreau să scriu despre minunata atmosferă de la Cluj. Să aduni cinci mii de oameni la un loc care să alerge este ceva extraordinar. Să ai suportul atâtor voluntari dedicați care să te sprijine cu ce ai nevoie, deja ridică ștafeta mult mai sus. Iar mulțimea adunată într-un număr foarte mare, față de anii precedenți, pe margine, care încuraja alergătorii indiferent că erai din „familie” sau nu, a făcut să rămână în mintea mea acest eveniment drept memorabil. Probabil în alte părți e mai tare, dar la Cluj a fost pur și simplu mai fain. Clujenii, au reușit pe raza traseului, să transforme agitația cotidiană specifică, într-o atmosferă prietenoasă și plină de energie pozitivă. Cred că avem nevoie de astfel de evenimente și dacă o să luăm parte la ele, atât din postura de alergători, voluntari, dar mai ales de spectatori, vom câștiga împreună o sănătate socială mai bună. Wizz Air Maraton Cluj Napoca 2024 este un eveniment ce s-a maturizat, a fost organizat impecabil și a adus amintiri de neuitat celor care au făcut parte din el. La cât mai multe ediții la fel de reușite!

Alb sau negru

Îmi plăcea să cred că sunt lucruri bune și lucruri rele. Am fost educat să cred în bine și în rău, aveam basme cu feți frumoși și zmei fioroși, mi s-a spus că sunt alimente sănătoase și nesănătoase, fapte bune și fapte rele, înfrângeri și victorii. Cumva lumea era conturată în alb și negru, cu foarte puține nuanțe de gri, tocmai de aceea, am trăit ani de zile cu spaima să nu fiu judecat sau catalogat într-un anumit fel. Îmi doream să fiu mereu personajul pozitiv, cel bun, harnic, corect, echidistant, chiar dacă, de cele mai multe ori, strădania mea se referea strict la modul cum aș putea să fiu văzut de cei din jur. Căutam mereu activități, muncă, meciuri, socializare și să-mi petrec timpul făcând ceva să fiu mândru să spun că-s foarte ocupat. Cu toate astea, petreceam foarte puțin timp cu mine însumi, timp în care să stau să mă privesc cum sunt eu de fapt, în care să-mi pot vedea calitățile, să pot să-mi identific defectele și să stau să lucrez cu mine, să-mi dezvolt potențialul.

Atunci când alerg și adun orele petrecute cu mine, mișcarea se transformă într-o stare de meditație. Antrenamentele lungi, dar și cursele, îmi oferă prilejul să stau eu cu mine și cu frământările mele, să pun la microscop pe lamelă probe din eul meu. Lucrurile privite detașat în starea pe care mi-o oferă epuizarea alergării, încep să capete un sens nou pe care în urmă cu mulți ani nu puteam deloc să-l deslușesc.

Azi realizez că lucrurile ce azi mi se par rele, odată cu trecerea timpului, devin neprețuit de bune, ce cred azi că-i bine să fac, peste un timp se dovedește că n-a fost, că înfrângerile sunt de fapt cele mai valoroase lecții și că victoriile sunt efemere și neimportante. Depinde din ce unghi privești totul și cât de sus poți să te ridici când o faci. Dacă sunt mânuit de emoție, sau dacă sunt Zen și total detașat. Am înțeles că pot să caut în orice o lecție ce-mi poate folosi și din care am de învățat, că așa cum este bine să mâncăm la fel de bine este să răbdăm și foame, că este bine să facem mișcare, dar este foarte bine să ne odihnim. Moderația și echilibrul atunci când sunt îmbrăcate de o disciplină clădită zi de zi, deschid ușa la libertate și putere.

Iubesc să alerg pe potecile din pădure

Iubesc să alerg pe potecile din pădure, chiar dacă sunt la munte sau la câmpie. Fiecare pădure are energia ei și întotdeauna m-am simțit foarte bine primit la adăpostul ei. Atunci când alerg în parc sau pe șosea, timpul trece greoi, vibrația asfaltului și a orașului se simte la fiecare pas, dar odată ce am trecut de liziera pădurii, se întâmplă o magie, timpul capătă o altă dimensiune, pașii se aștern cu grijă pe cărare, sunetele pădurii mă cuprind din toate părțile și chiar dacă se întâmplă să am căștile cu mine, respectul pe care mi-l impune pădurea, mă face să le opresc. Cred că peste 95% din alergări le fac fără muzică la căști, apelez la ele doar când sunt super extenuat fizic, pe post de doping mental, sau când depresia fuge mai tare decât gândurile și picioarele mele. În pădure muzica naturii este atât de prezentă în mine când alerg, încât timpul de multe ori nu pot să-l percep asemănător cu ceea ce trăiesc în mod normal. Pare etern și totuși trece rapid, greul devine plăcut, picioarele sunt mai ușoare, gândurile se fac mai curate cu fiecare pas.

În ultima lună am alergat mai mult pe asfalt pentru pregătirea specifică pe care o am în această perioadă și cumva m-am privat de bucuria alergării pe trail. Duminică am ieșit la alergare de anduranță, pe pădurile din nordul orașului Baia Mare. Am luat-o pe un traseu de creastă ce începe din capătul parcului Regina Maria. Am urcat prima oară 200 m diferență de nivel, până la un loc de belvedere numit Piatra Virgină, în apropiere de vârful Morgău. De aici am coborât pe Dakar 2 și la o intersecție de poteci, am făcut stânga, în urcare spre creastă, până am intrat pe traseul denumit Feriga trail. Am savurat, cu plăcere și sete de trail, fiecare pas de aproape nu mi-am dat seama cuma trecut timpul și m-am trezit pe vârful Feriga. De aici m-am decis să cobor pe traseul denumit Feriga 2 și să o iau spre cabana de vânătoare Trei Stejari. La un moment dat am observat că sunt urme proaspete și serioase de utilaje forestiere, așa că m-am hotărât să țin aceste urme și să descopăr unde duc. Intuiam că ajung tot acolo și așa a și fost. De sus, de pe cărare, la un moment dat am văzut că spre un loc de hrănire a mistreților făcut de vânători, s-a turnat un covor de piatră concasată și sincer nu mi-a picat tare bine să văd asta. De ce era nevoie de un drum pietruit în mijlocul pădurii?

Am început urcarea către vârful Elena și am observat că pe aproape toate drumurile forestiere sunt urme serioase, că se exploatează. Când m-am apropiat de vârf mi s-a pus un nod în gât. Pe versantul care nu este vizibil dinspre Baia Mare, o pădure sănătoasă cu fagi și stejari seculari a dispărut pur și simplu. S-a tăiat totul, la ras. Acum o lună am trecut pe acolo și am fost impresionat de copaci, iar acum au mai rămas doar cioate și urme de utilaje. Când ești alergător de trail, este ultimul lucru pe care vrei să-l întâlnești în tura ta. Mai ales când știi că alergi printr-o Arie Protejată Naturală, proprietatea orașului. Nu te aștepți să vezi un așa dezastru ecologic. Chiar dacă picioarele mi s-au înmuiat, mi-am continuat alergarea. Am ajuns în șaua Iricău și am luat-o în dreapta spre vârf. Aici din nou, un alt șoc: partea dreaptă a pădurii de pe traseu în întregime era marcată cu verde la rădăcină, pentru tăiere. Hectare de pădure cu arbori seculari între ei vor fi tăiați la rând fără să rămână nimic în urmă. Mi-au dat lacrimile de revoltă, furie. Oare de ce trebuie noi ca și specie să facem astfel de acte împotriva naturii? E clar că se face totul legal, din moment ce direcția silvică a marcat totul pentru tăiere. Mi-am dus la capăt antrenamentul chiar dacă mental trăisem un șoc. Mai aveam încă 20 de kilometri de alergat din acest punct așa că am ales să fac patru bucle de Dakar pentru că n-am mai îndrăznit să ies pe alte culmi și creste, de frica a ce aș putea găsi.

Îmi doresc să înțelegem cât mai mulți importanța pădurii și să-i respectăm viața. E casa unei mari diversități de viețuitoare și plămânul nostru. E locul care filtrează apa pe care o bem și o depozitează cu chibzuință în subterane, pentru ca noi să o avem și atunci când nu plouă. Atrage ploile când norii trec, ne oferă loc de relaxare și recreație, este liniștea multora dintre noi sau templul de rugăciune pentru alții. Poate e o listă cu mii de argumente științifice de ce este benefică pădurea, dar din limitare și necunoaștere, n-am cum să o scriu. Mi-aș dori să promovăm fiecare mai mult respect față de natură și să învățam într-un mod responsabil să-i utilizăm resursele.

PS: Îți pasă de natură, pădure? Distribuie acest articol și universul te va răsplăti!

Alergatul de dimineață, departe ajunge

Atunci când am început să alerg, de obicei o făceam după-amiază sau mai degrabă, seara. Eram în perioada când mereu spuneam că nu am timp chiar dacă, exact ca și acum, ziua avea tot 24 de ore. Poate cunoști și tu pe cineva care n-are niciodată timp. Știi, acele persoane care se sacrifică pentru binele universal, trăiesc ca și niște eroi pentru noi toți?! Cam asta eram și eu, un fel de super erou mereu ocupat. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, n-am fost niciodată erou, darămite supererou. Eram un ignorant, cu un ego uriaș, ce mă credeam foarte ocupat cu activitățile cotidiene și cu recompense ce credeam că o să mă facă fericit. Pe lângă asta, pierdeam enorm de mult timp din puținul timp liber, pe rețelele sociale, în fața televizorului, vizionând filme sau jucându-mă pe PlayStation. Așa cum sunt și acele persoane pe care tu le cunoști și mai mereu n- au timp. O activitate nouă, ca și alergatul, ocupă deci timpul de seară, la rând după celelalte lucruri, mult mai importante.
Apoi, cu trecerea anilor, am reușit să cern gunoiul de lucrurile cu adevărat importante: am renunțat la muncă în exces, la uitatul la televizor, rețele sociale, jucatul pe PlayStation și socializarea, de dragul vremurilor trecute, prin restaurante sau crâșme. M-am trezit stăpân pe timpul meu și am înțeles că alegerile noastre zilnice ne definesc fericirea.
Alergatul și-a făcut loc la prima oră a zilei pentru mine. A fost poate alegerea cea mai înțeleaptă din viața mea. De ce?
Pentru că oricât de morocănos m-aș trezi, după o alergare întotdeauna un zâmbet, uneori tâmp, se agață de fața mea și de regulă acolo rămâne întreaga zi. Metabolismul meu se activează de când mă trezesc, și de la 113,5 kg, am ajuns să am azi, 79 kg. Am privilegiul să observ zilnic momentul magic al răsăritului și realizez recunoștința pe care trebuie să o arăt universului pentru darul vieții. Mă întâlnesc zilnic cu alți alergători care îmi fac mereu ziua mai bună. Îmi curăț gândurile și reușesc să-mi organizez eficient, nu eficace, toată ziua. Pe lângă asta, aproape de fiecare dată, găsesc soluții la întrebările ce mă frământă. Toate astea mi se trag pentru că îmi fac timp să ies dimineața la alergat. Și chiar dacă nu se întâmplă dimineața, ieșitul din casă, înaintea răsăritului, m-a cadorisit și cu un program de somn ce prinde întotdeauna orele de aur.
Da, alergatul de dimineață departe ajunge!