Respirația pe nas în alergare

În anul 2004 am ieșit pentru prima oară la alergat, pe terenul de atletism din Baia Mare. Atunci alergam pentru că îmi doream să slăbesc și credeam că alergatul slăbește. La marginea terenului, era o doamnă profesoară cu niște elevi de la liceul sportiv, ce-i alerga și îi corecta în timp real. Am trecut și eu gâfâind pe lângă dânsa și s-a uitat la mine, eu cred că aveam fața albăstrită de hiperventilație, și mi-a strigat: „respiră pe nas!”. Am încercat câțiva pași și apoi am zis în gând că-i tembelă. Cum să respir pe nas? Ce, vrea să leșin? Eu n-am aer nici cu gura deschisă! Au trecut douăzeci de ani de atunci, și tot pe terenul de atletism, la o sesiune de intervale pe care le-am avut anul acesta, aceeași doamnă, de data acesta chiar mi s-a părut bătrână, era fără copii, se plimba pe teren, probabil este ieșită la pensie de ceva timp, m-a văzut iar cum „suflam” la intervale și mi-a strigat: „respiră pe nas!”. La intervale? Mi-a fost primul gând. N-ai cum. Nu se poate. Despre ce vorbește doamna asta? Oare ce are cu mine? Cam astea erau vocile din capul meu, anul acesta în luna Martie. Este luna August și dacă citești ce am scris în continuare în acest articol, ai să vezi cum se pot schimba gândurile și convingerile unui om. 

Cum tot ce e bun se termină repede, s-a terminat și perioada mea de refacere și recuperare. De două săptămâni am reluat ușor antrenamentele de bază și încep să construiesc o nouă fundație. Evident că este nevoie, după fiecare perioadă de recuperare, să încep antrenamentele cu o fază de construcție, cu readaptarea la efort, cu pregătirea aerobă de bază, creșterea treptată a volumului, atenția sporită la alimentație și somn. 

Așa că, analizând ciclurile de antrenament anterioare, am decis ca de această dată să încep să-mi fac pregătirea într-un mod nou, diferit. Toată faza de bază m-am decis că o voi face cu antrenamente exclusiv susținute cu respirație nazală. De ce m-am hotărât așa? Din două motive:

  1. pentru că toate antrenamentele pe care le-am făcut anterior respirând doar pe nas, erau oarecum, în prima parte mai dificile, dar în doua parte mă simțeam extraordinar de bine și aveam o recuperare foarte rapidă după;
  2.  pentru că m-am gândit că baza alergării este însăși respirația, și că vreau să explorez în profunzime acest subiect. 

După prima săptămână mi-am luat și o carte, Respirația,  de James Nestor. Două treimi din ea am citit-o și pot să zic că are un efect de uimire și schimbare de perspectivă asupra mea. Am aflat din carte că sunt studii ce au dovedit științific că respirația pe nas poate reduce efortul total la jumătate și acest lucru ne poate furniza avantaje uriașe în sporturile de anduranță. Apoi respirația pe nas reduce semnificativ consumul de apă necesar în timpul alergării, pentru că o mare parte din pierderile de apă le avem atunci când respirăm pe gură. Dar am să vă las și pe voi să  o citiți  și să descoperiți câte beneficii are respirația atunci când este făcută într-un mod potrivit. 

La antrenamentul de azi am reușit să fac câteva lansate de 30 de secunde fără să deschid larg gura pentru a inspira sau expira. Mi s-a părut de-a dreptul incredibil și sunt nerăbdător să văd cum voi evolua pe măsură ce antrenamentele vor crește în volum și intensitate. Ce-i interesant, că atunci când nu eram atent la respirație și băgam în mine aer pe unde apucam, la fiecare lansată pulsul îmi urca până în zona 4 sau 5. Uimitor, azi mi-a rămas în zona 2, chiar dacă am accelerat la fel de puternic ca altădată. 

N-avea nimic doamna de la terenul de atletism cu mine. Ea doar îmi spunea un secret ce n-am fost pregătit să-l ascult. Tembelul eram eu, dar atunci când ești prost, este ca și atunci când ești mort, tu nu știi nimic, le e greu doar celor din jurul tău.

Cum să mă apuc de alergat?

Cum să încep să alerg, căci vreau să mă apuc și eu de asta? Cum faci asta fără accidentări? Nu te dor genunchii? Ce fel de pantofi să folosesc? Ce să fac să pot să mă țin? 

Sunt câteva întrebări ce le primesc în mod frecvent și vreau să le răspund și aici celor interesați. Eu am mai bine de 11 ani de când alerg, fără să am probleme majore de sănătate, așa că am să răspund întrebărilor, prin prisma experienței mele. Trebuie ținut cont că fiecare om este diferit și că, ce mi s-a potrivit mie, nu este neapărat bun pentru oricine.

Cum să încep să alerg căci vreau să mă apuc și eu de asta? 

Eu recomand să-ți faci un set de analize, un control la medicul de familie și un control la cardiolog. Alergarea este solicitantă pentru un organism sedentar și este important să știi, că din punct de vedere medical, poți să faci asta. 

Dacă ai verde, după asta e bine să începi cu două săptămâni de plimbare. Să ieși pur și simplu din casă și să te plimbi într-un ritm cât mai susținut timp de 30-60 de minute. 

Apoi, începi cu distanțe scurte și un ritm confortabil. La început, pentru mine 200 de metri reprezentau un adevărat maraton și oricât de încet aș fi alergat, eram aproape incapabil să respir. Așa că nu trebuie să te sperie dacă o să ți se pară efortul foarte greu. Când simți că nu mai poți, te plimbi și după ce respirația ți se reglează, mai alergi o tură. Și când iar obosești, o iei de la capăt cu o nouă plimbare. Important este, în primele două, trei luni, să îți formezi disciplina de a ieși din casă la mișcare. Este partea cea mai dificilă și este cel mai greu lucru, în a transforma o alegere sănătoasă, într-un obicei sănătos. Nu contează nici cât de mult alergi și nici cât de repede. Este vital să nu te compari cu nimeni și să te concentrezi doar pe ce ai reușit să faci. Dacă poți, este foarte bine să nu asculți muzică și să ai urechile libere. O să te auzi mai bine cum respiri, o să înveți să petreci timp cu tine și să stai cu gândurile tale și o să poți să înveți să simți cum picioarele tale ating pământul.

Musculatura reacționează foarte rapid și se adaptează destul de rapid la efort. După două, trei luni în care ești consecvent, ai să vezi că alergările tale se lungesc, viteza se mărește și modul în care respiri se schimbă. Asta pentru că mușchii sunt foarte vascularizați și după fiecare antrenament organismul se reface și construiește, pentru a face față la un nou eventual „stres fizic”. Pentru a nu pierde beneficiile date de stresul generat de antrenament, este important să te hidratezi și după fiecare antrenament să iei o gustare de refacere. Patru părți să fie carbohidrați și o parte să fie proteine. La mine iaurtul, chefirul, arahidele, migdalele, pâinea integrală și ouăle sunt gustări ce mă ajută să mă recuperez foarte rapid și ușor și îmi asigură cărămizile necesare pentru refacere. Când te refaci cel mai bine? Atunci când dormi. Somnul este partea cea mai importantă din antrenament, așa că trebuie să te odihnești.

Chiar dacă ai să te simți la un moment dat în formă și pregătit de noi provocări, să ții cont că articulațiile, ligamentele și oasele au o întârziere destul de mare, față de musculatură, în a se antrena. Spre deosebire de mușchi, aceste țesuturi sunt aproape deloc vascularizate și au nevoie de un timp îndelungat pentru a se întări și pregăti pentru un efort susținut. Din tot ce am citit până acum în textele de specialitate, este nevoie de nouă luni pentru a întări oasele, articulațiile și ligamentele. Concluzionând, nu te aventura în această perioadă să faci efortul de o intensitate foarte ridicată sau de o durată mai mare de 50-60 de minute. Te va feri de accidentări și îți asigura o dezvoltare aerobă sănătoasă, care îți va asigura o sănătate pe termen lung. 

După nouă, zece luni de alergare, poți să îți stabilești și un obiectiv mai îndrăzneț și să îți faci un plan de antrenament. Sunt antrenori locali de alergare, găsești diverși antrenori ce pot să te ajute online, sunt cluburi de alergători sau dacă nu ești prea sociabil, sunt foarte multe planuri de antrenament online sau în cărțile dedicate alergării. 

Cum alergi fără accidentări?

Eu nu m-am accidentat pentru că am fost atent să nu forțez, am avut răbdare să construiesc, am fost atent la organismul meu, mi-am acordat suficient timp recuperării și nu m-am comparat niciodată cu nimeni. 

Nu te dor genunchii, gleznele?

Mă dureau atunci când am început alergarea, dar apoi tonusul muscular m-a protejat. Pe măsură ce am crescut volumul de alergare, am avut mare grijă să studiez ce mă poate ține sănătos și am pus în practică. Din nou, recuperarea este foarte importantă și trebuie făcută. Alimentație, streching, odihnă, somn. Dezvoltarea musculară și exercițiile în sala de forță au și ele un mare beneficiu, așa că am avut mereu grijă ca măcar o dată pe săptămână sa fac și asta.

Ce fel de pantofi să folosesc?

La început este bine să porți ce îți place și ce te motivează să ieși din casă. Mărimea lor trebuie să fie cu cel puțin o jumătate de număr mai mare decât porți la pantofii de mers. Picioarele se umflă în timpul alergărilor mai lungi și dacă au loc unde să facă asta, o să te scutească de răni. După ce ai o anumită experiență în alergat, o să descoperi singur ce ți se potrivește. Eu am încercat diverse tipuri de pantofi și îi port în funcție de antrenament, recuperare, teren. 

Ce să fac ca să mă țin de alergare?

Să nu forțezi, să înțelegi beneficiile ce ți le aduce, să te odihnești suficient când te simți obosit, să ai obiectiv principal sănătatea, să nu te compari cu nimeni, să te feliciți mereu că ai alergat mai ales când n-ai avut chef, când ți-a fost foarte greu, când nu ți-a plăcut.

Sper că ți-am fost util și dacă ai întrebări poți să le lași la comentarii și am să-ți răspund cu mare drag. 

Ciclul de refacere și recuperare

Alergarea este stilul de viață pe care l-am ales pentru a-mi îmbunătăți și menține sănătatea. De fapt, sănătatea este scopul principal pentru care alerg. Nu mi-a plăcut niciodată, și oricât am alergat, nu am putut să o transform într-o plăcere, dar gândul că îmi face bine m-a motivat mereu să continui ce am început. În ultimii trei ani am avut o perioadă în care am adunat  peste 12.000 de kilometri și mi-am depășit limitele fizice ce nu le credeam posibile. Dacă trag o linie, realizez că am reușit să îmi păstrez sănătatea și să îmi îmbunătățesc capacitatea de efort. Ce mi-am dat seama că lipsește din viața mea, este o perioadă în care să mă odihnesc mai mult și să las organismul să se recupereze. Chiar dacă n-am suferit nici o accidentare, de trei luni am redus semnificativ efortul depus, orele de antrenament și am constatat că, corpul meu se reface și se simte bine cu acest răgaz. Trei ani la rând n-am avut curajul să reduc motoarele, ci am încercat să rămân ancorat într-un anumit volum, de frica de a nu pierde tot ce am construit. Apoi creierul meu a hotârât, independent de mintea mea, că este timpul pentru o pauză. Mă consider norocos. Chiar aveam nevoie de o pauză și acum că o am, mă simt binecuvântat. E minunat și să te odihnești. Simt cum musculatura mea se dezvoltă în această perioadă mai bine ca oricând, simt cum se refac articulațiile și tendoanele, cum fascia mea s-a relaxat și mintea mea încet, încet își dorește din nou provocări fizice. Da, sunt și aspecte ce nu sunt plăcute, spre exemplu kilogramele ce se pun în plus, dar știu că un organism atunci când este sănătos, va face tot posibilul să facă rezerve de energie în perioada de refacere și recuperare. Așa că, acum privesc, pentru prima oară în viața mea, și aceste kilograme în plus ca pe o binecuvântare. Cu siguranță energia pe care o înmagazinez va fi folosită benefic în viitor. 

Alergarea m-a învățat că viața de calitate este legată de moderație, cumpătare, acceptare, adaptare și multă introspecție. Recordurile, obiectivele, mândria, recunoașterea celorlalți, performanța, podiumurile și competițiile cu ceilalți pot să mă îndepărteze exact de scopul principal, care este sănătatea, așa că am să le las cât mai departe de mine și am să mă bucur de efortul de a rămâne cumpătat. 

E bine să transpir când alerg?

Atunci când alerg, hidratarea este foarte importantă. După modul în care respirăm, ca importață, este următoarea. Nu știu de unde și de ce, dar cu mult timp în urmă, mă gândeam că dacă transpir cât mai mult, o să slăbesc și o să alerg mai ușor. Știu că îmi luam tot felul de foițe și alergam pe căldură. Eram încântat că la sfârșit de antrenament cântarul arăta considerabil mai puțin. Apoi mă simțeam slăbit, mă dureau articulațiile, musculatura și de cele mai multe ori și capul. A doua zi nu prea mai eram în stare să ies la alergat. Cum se întâmplă când ești prost, nici nu mă gândeam de ce nu mă simt bine.
După ce am început să studiez despre sport, antrenamentul sportiv, recuperare și nutriție, am aflat că este vital să mă hidratez. De fiecare dată când dormim, suntem activi, digerăm mâncarea, corpul nostru are nevoie de apă pentru a funcționa cât mai corect și mai eficient. De fapt, are nevoie mai mult decât de apă. Ea este doar un solvent ce conține minerale care fac ca pereții celulelor să se deschidă și să primească apa în compoziție. Fără minerale apa nu poate trece de membrana celulară. Mineralele, sărurile sunt practic niște chei ce deschid fiecare, ușa fiecărei celulă. Arderile ce au loc în interior au nevoie de apă atât pentru a se întreține dar și pentru a reuși să elimine toxinele ce rezultă în urma arderilor. Explicația mea este simplă și la nivelul meu de înțelegere. Probabil un biochimist ar explica aceste lucruri mai clar și cu termeni specifici. Am aflat că prima reacție a organismului, atunci când pierdem apă prin transpirație, este de a scoate apa din ligamente, articulații, țesutul muscular și din oase pentru a putea asigura același flux sanguin și suficientă apă la organele vitale. Și o dată ce nivelul de apă scade în ligamente, articulații și mușchi, celulele devin casante și expuse la accidentări deoarece apa le asigură atât funcționarea optimă, cât și elasticitatea.
Așadar, trebuie să am grijă cât transpir și cum transpir. Tocmai de aceea dacă știu că antrenamentul meu durează mai mult de 30 de minute, am să am la mine mereu un flasc cu apă minerală sau cu electroliți. Mă asigur să consum din când în când câte o gură mică de apă și să acopăr o parte din pierderile de minerale și de apă eliminate prin transpirație. Dacă fac asta, recuperarea după antrenament se face mult mai ușor, mai rapid, metabolismul meu se va focusa pe arderile necesare pentru recuperare și reconstrucție celulară necesară după fiecare antrenament. Dacă în schimb, am să transpir abundent și n-am să-i dau apă și minerale, corpul meu se va focusa doar pe refacerea cantității de apă deoarece consideră că este o urgență de restabilire a echilibrului și de a putea susține viața în siguranță. Pe când apa va ajunge iar la nivel optim, „va uita” că trebuie să facă reconstrucția celulară și să „antreneze” părțile folosite la antrenament. Tot ce fac de fiecare dată când ignor hidratarea este să mă chinui inutil la un stres fizic și să mă expun posibilităților nenumărate de accidentare.
Da, azi alerg indiferent de vreme echipat astfel încât, datorită echipamentului, să reușesc să transpir cât mai puțin. Știu că în acest mod am să ard mai multă grăsime, am să antrenez mai bine musculatura, am să obțin beneficii pentru sănătate și am să reușesc să fac progrese.

Alergarea conștientă

Pentru mine alergarea a avut nenumărate etape și în cei peste 11 ani de când alerg, m-am analizat și am înțeles pe „pielea mea” ce funcționează cel mai bine. Primul meu antrenament de alergare a fost de fapt un mers pe jos, în ritm alert, de doar doi kilometri, ce a reușit să-mi provoace o febră musculară crâncenă ce m-a ținut o săptămână. Cea mai lungă activitate de alergare a fost tura lacului Balaton anul acesta în Mai, 211 km, alergare ce nu mi-a lăsat nici măcar un iz de febră musculară pentru că am fost foarte bine antrenat și am alergat, mâncat și hidratat într-o zonă foarte sigură. Se poate vedea ce progres am reușit și cât de mult am reușit să-mi cresc anduranța. Dar nu a fost un drum drept, n-a fost o progresie liniară și constantă. De fapt, a fost o anumită progresie în primul an, după care au urmat șapte ani de stagnare.
Consistența este foarte importantă și are rolul ei. Atunci când am reușit să am mai mult de patru zile pe săptămână în care să alerg, am început să simt anumite progrese. Nu au fost semnificative, dar au fost. Apoi la un moment dat s-a întâmplat un declic. Simțeam cum devin din ce în ce mai puternic și mai rezistent. Știi când s-a întâmplat asta? Când am încetat să mai ascult muzică la căști și m-am concentrat efectiv pe alergare. Când am început să îmi conștientizez fiecare pas, mușchii care sunt implicați și trag greul, respirația a devenit prezentă urechilor. Toate acestea înainte erau acoperite de muzică sau gânduri. Am început să înțeleg cum ating pământul, că picioarele mele sunt de fapt niște pârghii ce pendulează, ajutate de gravitație și propria greutate și că mușchii dau doar niște impulsuri de energie.
Alergarea conștientă este foarte importantă. Este singura care aduce progres. Un singur kilometru de alergare conștientă are un efect de progres echivalent cu zece kilometrii alergați cu muzica în căști. Dacă gândul meu zboară la ritmurile muzicii sau mă pierd în discuții cu un partener de alergare, atunci creierul meu se va focusa în proporție de 80-90% pe acea activitate, nicidecum pe alergare. La fel se întâmplă și la antrenamentele de ciclism sau în sala de forță. Dacă între repetări stau pe telefon sau când lucrez musculatura, gândul îmi zboară la muzică, pierd scopul antrenamentului.
Sportul și progresia în sport se obține doar prin conștientizare. Cortexul trebuie să obțină capacitatea de a controla cât mai bine musculatura. Dacă totul se face pe pilot automat, cu muzica în căști cu siguranță îmi voi crește capacitatea de meloman.
În trei ani am reușit să-mi cresc anduranța de la maxim 20 de km, la peste 200 de km concetrându-mă doar pe antrenament, tocmai de aceea sunt mare fan al alergării conștiente.

Mă antrenez pentru o trăznaie

Poate că atunci când am început să alerg credeam că totul se rezumă la exercițiul fizic. Îmi imaginam că dacă alerg suficient de des, suficient de tare și suficient de mult, alergarea mea se va îmbunătăți și o să devină asemeni mersului. Acum, după unsprezece ani de alergare, îmi dau seama că știu foarte puține lucruri despre alergare și că este nevoie de studiu continuu, autoanaliză, conștientizarea propriului eu, pentru a putea face progrese. Și o doză de nebunie, un pic de inconștiență cu care să ai curajul să faci câte o trăznaie de genul: am să mă antrenez și am să particip la Ultrabalaton! Asta mi-a trecut prin cap în timp ce mă întorceam spre casă, de la Istria, cu Paul Vulturar, un prieten alergător și am ajuns în dreptul lacului Balaton. Cum ar fi să alerg o tură de lac. Paul a căutat pe net și mi-a zis că se ține un ultra în fiecare an. A fost sămânța ce am sădit-o în creierul meu și care într-o zi m-a determinat să mă apuc de treabă. Cursa în sine are 211 km și practic o să am de alergat în continuu cinci maratoane de șosea. Mie mi-e greu să alerg tot ce depășește 10 km, așa că o să am de muncă serios.
Mi-am început ciclul de antrenament în luna Decembrie și am deja alergați mai bine de 2200 de kilometri. Practic acum, în faza de vârf, alerg șase long-uri pe săptămână, dacă am lua drept definiție teoria care spune că o alergare este lungă atunci când depășește 90 de minute. Știu că auzeam interviuri cu alergători profesioniști și spuneau că alergă peste 100 de mile săptămânal și în mintea mea dădea cu virgulă. Mi se părea imposibil de făcut asta și incredibil de greu. Acum alerg și eu peste 100 de mile săptămânal și dacă cineva vrea să știe cum pot să o fac, vreau să-i spun că totul ține de mental. Cât de disciplinat pot să fiu, cum reușesc să mă adun să ies să alerg, cât de focusat sunt pe fiecare pas și cât de setat sunt să nu renunț. Fizic este foarte greu dar dacă psihicul spune „facem!”, este interesant cât de tare se poate mobiliza fizicul. N-am nici un talent la alergat, mă mișc precum un ursuleț, vorba unui alergător concitadin, viteza-mi lipsește cu desăvârșire, dar îmi lipsește o țiglă și am învățat să-mi exersez tenacitatea. Nu renunț. Orice făcut, știu că valorează și este de un infinit de ori mai mult decât deloc. Și vorba lui Tibi Ușeriu, ușor poate oricine!

Am ales să alerg curse de ultra

Am ales să alerg curse de ultra. Pentru cine nu este familiarizat cu termenul, ultra maraton este orice cursă care depășește 42,195 km. De fapt prima cursă la care am participat a fost un ultramaraton, Mogoșa Everesting, în anul 2021. M-a prins reclama pe care am auzit-o la un radio local ce spunea: „Hai la Mogoșa Everesting și află care este Everestul tău”. M-am antrenat trei luni, am participat, și încăpățânat cum sunt, nu m-am lăsat descurajat de efort, durere, epuizare, până am adunat 11 urcări și coborâri în peste 19 ore, ce au dus la un total de 45 de km cu + 5500 diferență de nivel. Pot să zic că m-au ales pe mine cursele de ultra.
Ce am aflat ulterior este că la aceste curse te prezinți dacă ești foarte bine pregătit. Ce înseamnă pregătit pentru o cursă de ultra? Înseamnă foarte mulți kilometri alergați, consecvență, disciplină, odihnă, epuizare, deznădejde, durere, suferință, foame, timp, recuperare, studiu, stretching, forță, lene, autocunoaștere. Cursa în sine poate dura de la câteva ore la câteva zile dar perioada de pregătire de multe ori durează câțiva ani. Zâmbesc, de ce? Pentru că te poți antrena câțiva ani și înainte de cursă să răcești sau să faci Covid. Poți să faci o entorsă sau o problemă intestinală să te țină pe tușă. Eu le-am pățit pe toate astea, și la unele curse am pornit pe avarie, iar la unele nici n-am mai putut lua startul. Dintr-o dată mii de kilometri alergați trebuie puși deoparte și reluată pregătirea pentru o altă cursă, din alt an poate.
Este nevoie de multă răbdare și reziliență pentru a alerga ultra. Este un stil de viață pe care trebuie să-l accepți și pe care să ți-l asumi. Când ești ultra nu-ți permiți să fentezi ora de culcare, să stai în oraș cu băieții la o bere, să sari peste o masă, să lenevești pur și simplu zile la rând. Chiar și în concedii ajungi să faci totul calculat și cu măsură. Am învățat mai mult ca oricând că trebuie să iau fiecare zi în parte și că oricât de grea o să fie acea zi, după o masă sănătoasă, bogată în nutrienți, vitamine și minerale și un somn bun ziua următoare, o să pot să o iau de la capăt. Chiar dacă am planul de antrenament făcut pe luni de zile, refuz să mă gândesc la cât am de muncă în total, gândul meu e maxim la ziua de azi și poate un pic la ziua de mâine. Cursa este doar un scop, o direcție spre care mă îndrept. Când vine ziua așteptată, la start îmi aduc aminte cu plăcere de cum m-am pregătit, de cât m-am pregătit și pot să mă bucur încrezător de fiecare moment. O să regăsesc pe distanța unui ultra și momente de fericire, amplificate de ceea ce numesc alergătorii, runners high, datorate infuziei de endorfine și dopamină secretată de corp, o să fie și mai multe momente atemporale, ale căror lungime n-ai cum să o apreciezi de suferință și durere, în care te întrebi de ce faci asta și ce cauți tu acolo, și în caz că duci totul la capăt, o să trăiești fericirea de a termina cursa, fericire ce se va sfârși rapid în câteva zile și va fi urmată aproape întotdeauna de o depresie post cursă. Lipsa de motivație va face parte din meniul zilnic dar reluând antrenamentele, încet, încet disciplina formată în anii de pregătire va face ca lucrurile să reintre din nou în normal. Așa, în câteva cuvinte cam asta este viața de ultra

Cu ce om e cel mai greu de lucrat?

De-a lungul timpului am avut ocazia să lucrez cu mulți oameni și să-i ghidez sau să-i conduc. În armată am avut pentru prima oară soldați în subordine, că așa e armata, apoi am lucrat în vânzări și relaționare cu clienții, după asta m-am super implicat în managementul, dar mai ales în leadershipul unei afaceri, unde aveam o echipă de peste 200 de colegi, au urmat apoi ani de zile în care am lucrat ca și business trainer. Chiar dacă îmi place mult să lucrez cu omul, acest lucru este foarte dificil. Fiecare este unic, vede lumea prin prisma experienței lui, înțelege lumea cum vrea el să o înțeleagă. Să faci pe cineva să urmeze un drum este complicat și necesită o doză mare de implicare și de efort. Credeam și eram sigur că munca cu omul e cea mai grea muncă pe care am făcut-o.
Viața m-a purtat pe drumul ei și m-a dus către alergare. Ajungând să mă pregătesc pentru curse de peste 100 km, m-am trezit într-o postură inedită: să fiu nevoit să lucrez cu mine însumi. Vorba unui prieten, „ce fain ar fi să fie toți oamenii ca mine, ce bine ne-am înțelege”. Contrar acestei spuse, acum pot să afirm că e cea mai grea muncă, munca cu mine însumi. Trebuie să am luciditatea să mă uit cu adevărat cine sunt, să constat că trebuie zilnic, în mai multe aspecte ale vieții, să-mi înfrânez pornirile. De ce e greu? Pentru că eu cu mine sunt bun, iertător, înțelegător, permisiv, tolerant. Sunt așa cum cred că ar fi bine să fiu cu toți cei din jurul meu. Ca să pot să fiu mai bun ca ieri, am totuși nevoie de disciplină și consistență. Până și bunătatea își schimbă forma lucrând cu mine. Nu sunt deloc bun dacă accept să mă culc mai târziu, nici dacă îmi dau voie să mă înfrupt cu dulcele preferat, să beau ce simt nevoia și când poftesc, să fentez o ieșire la alergat și lista poate continua. Bunătatea, când vrei să fii mai bun, e însoțită de severitate și disciplină. Acea severitate pe care o are un părinte cu adevărat iubitor care vrea ca odrasla lui să rămână fericită, să crească sănătos, să se dezvolte armonios. Am înțeles în sfârșit afirmația din sec V î.Hr. a lui Lao Tzu, care spunea așa: „Cel care îi cucerește pe alții este puternic, dar cel care se cucerește pe sine este atotputernic”.

Un antrenament foarte reușit

Valoarea unui antrenament este dată de câte lucruri reușim să învățăm din el. Sâmbătă, 16 martie 2024, am avut un antrenament deosebit de valoros, antrenamentul de test pentru cursa din 3 mai, Ultrabalaton. Totul a decurs perfect, așa cum trebuie să decurgă un antrenament bun, adică să funcționeze cât mai prost toate aspectele:
1. În noaptea anterioară acestui antrenament, care trebuia să aibă 12 ore, abia am putut închide
un ochi. M-am trezit mai obosit decât m-am culcat, cu un body battery de doar 20%. Scorul pe care mi l-a dat ceasul Garmin pentru somn a fost de 37, cel mai mic scor pentru somn din data de 15 Octombrie încoace. M-am simțit exact ca și când urmează să încep antrenamentul direct de la kilometrul 80.
2. Antrenamentul trebuia să-l fac împreună cu un alt sportiv și să avem și echipă de suport, dar așa cum îi stă bine la reușita unei experiențe super utile, între timp s-au evaporat și alergătorul, și echipa de suport.
3. Vremea a fost ideală și echipamentul pe care l-am purtat s-a dovedit perfect. N-am avut nici o iritație și o să-l pot purta cu plăcere în timpul cursei.
4. Gelurile pe care le-am folosit mi-au provocat un adevărat deranj intestinal. Chiar dacă a fost senin în majoritatea timpului, îmi auzeam zgomotele produse de intestine în abdomen și aveam impresia că vine furtuna. Cu siguranță tipul acesta de geluri n-am să-l pot utiliza în cursă deși până anul trecut funcționa pentru mine perfect.
5. Hidratarea a mers minunat și băutura izotonică preparată de mine, din citrice, s-a dovedit încă o dată superioară oricăror băuturi izotonice din comerț.
6. Ritmul în care am pornit, de 6:30-6:50 min/km este foarte bun pentru cursă dar este mult prea lent pentru a-l utiliza  încă de la începutul ei. Deși am alergat 53 de kilometri în 6 ore și 37 de minute, n-am reușit să-mi dau drumul la picioare și pulsul a rămas atât de jos, că pe alocuri, aveam impresia că stau tolănit pe canapea. Am avut un puls maxim de 124BPM și un puls mediu de 112BPM. Cu siguranță în cursă am să pornesc un pic mai cu zvâc să nu intru în starea de somnolență ce am avut-o la alergare.
7. La kilometrul 53, ținând cont că nutriția nu a funcționat și că riscam să fac mai mult rău decât bine, m-am decis să întrerup alergarea. Dezamăgirea că nu l-am putut duce la capăt a fost o altă lecție prețioasă pe care trebuia să o iau în acest ciclu de pregătire.
La o noapte distanță și un somn relativ odihnitor, mă simt foarte recunoscător cum a ieșit
acest antrenament. A fost suficient de lung cât să învăț maxim din el, a fost presărat de dificultăți și chiar dacă a fost într-un ritm somnolent, a fost al doilea cel mai rapid ritm al meu pe distanța de 50 de km de când alerg.

Cea mai importantă parte dintr-un antrenament

Care este oare cea mai importantă parte dintr-un antrenament și cum trebuie executată? O întrebare ce m-a frământat o vreme și al cărei răspuns l-am aflat în mai multe cărți și cursuri de performanță sportivă. Contrar așteptărilor mele, este partea cea mai ușoară și mai simplă, care necesită cel mai puțin efort și este legată mai mult de propria disciplină. Durează cel mai mult dintre toate fazele și fără de ea, antrenamentul nu-și mai are sensul. După ce ai efectuat această etapă începi să fii cu adevărat antrenat. Da, este chiar surprinzătoare importanța acestei părți, pentru că ea este somnul. 

Un antrenament bun devine cu adevărat bine executat când are parte de un somn bun, odihnitor și de calitate. Efortul propriu zis, stresul provocat organismului, alergarea sau exercițiile de forță, vor stimula organismul nostru să se pregătească pentru ca data viitoare să fie mai pregătit și să poată face față mai ușor unui stres similar. Are nevoie de “materiale de construcție”, proteine, minerale, vitamine și energie (glucide și lipide) pentru a începe reconstrucția necesară pe „șantierul” nou format de exercițiu fizic. O alimentație echilibrată, sănătoasă și potrivită va asigura aceste materiale, dar ce este important că „lucrările” au loc într-o proporție covârșitoare doar atunci când dormim. Dacă sărim peste somn toate „materialele” vor pleca în „depozit” sau vor servi drept carburant. Așa că este foarte important să le dăm timp „constructorilor” să facă lucrarea. 

Dacă dormim între șapte ore și jumătate și opt ore și jumătate, organismul nostru va avea suficient timp să facă marea parte a lucrărilor de pe șantier și noi vom fi pregătiți, antrenați pentru un efort fizic similar celui care a deschis șantierul. Este foarte importantă ora la care adormim. Ciclul nostru circadian favorizează producerea unor hormoni de regenerare și de creștere ce se produc strict în timpul somnului și doar în „orele de aur”, adică între orele 21:00 și 24:00. Dacă noi adormim doar după ora 23:30 degeaba vom dormi cele opt ore necesare pentru refacere pentru că nu vom beneficia și de „armătura” dată de acești hormoni. În loc de o lucrare solidă și trainică vom obține mai mult o zugrăveală. 

Să aflu toate aceste lucruri pentru mine a reprezentat o schimbare de viziune. Am realizat că trebuie să fiu mai disciplinat, să-mi fac o igienă a vieții și să pun accentul principal pe refacere și recuperare. Mi-am dat seama de importanța somnului și după ce am început să profit de orele de aur și de beneficiile unui somn de calitate, alergările au devenit mai ușoare și starea de bine date de ele s-a multiplicat. Ce zici, ai acordat importanță acestei părți de antrenament?