În cartea „Născuți pentru a alerga” de Christopher McDougall am citit că o echipă de oameni de știință de la univresitățiile Harvard și Utah au identificat până în anul 2004 douăzeci și patru de caracteristici ale corpului uman utile doar alergării pe distanțe lungi, cele mai importante trei dintre ele sunt: tendonul lui Ahile, ligamentul nucal și supra-dezvoltarea mușchilor fesieri. Probabil că azi sunt dovedite mai multe modificări fiziologice în favoarea argumentului că suntem „născuți alergători”.
Pentru mine cel mai important argument să alerg este să-mi privesc proprii părinți. Genetic e clar că am să-i moștenesc și dacă aleg să duc o viață asemănătoare cu cea pe care o duc ei am toate șansele să retrăiesc viața lor. Cred că orice om vrea să știe cum va arată la bătrânețe (sau dacă o să aibă parte de ea) trebuie să se uite la părinții lui. Sunt mulțumit de ce văd? Vreau același lucru pentru mine?
Filtrând realitatea prin prisma acestor întrebări am realizat că vreau să fac o schimbare în linia mea. Eu nu-mi doresc să îmbătrânesc bazându-mă pe medicamente, eu nu aspir să ies în pensie de boală de tânăr, eu vreau să am energie să ies mereu în natură pe propriile picioare. Știind ce beneficii are alergarea atât pe termen scurt dar și pe termen lung consider că este acel obicei care mă ajută să fac schimbarea.
Alergarea de anduranță m-a învățat și e a ceva, că trebuie să rămân mereu curios , conștient că oricât de multe lucruri ajung să cunosc se vor deschide o imensitate de orizonturi pe care nu le voi înțelege fără studiu. Spunea cineva că cu cât știu mai multe realizez cât sunt de prost, iar altundeva am citit asemănarea dintre un om mort și unul prost, în ambele cazuri le este greu doar celor din jur pentru că persoanele în cauză nu simt nimic. Da, sunt suficiente argumente să ies să alerg de câte ori am ocazia și să-mi formez o disciplină puternică. Disciplina se construiește zi cu zi și cu cât e mai puternică mă ajută să ies în zilele în care îmi lipsește motivația cu desăvârșire.