Cea mai importantă parte dintr-un antrenament

Care este oare cea mai importantă parte dintr-un antrenament și cum trebuie executată? O întrebare ce m-a frământat o vreme și al cărei răspuns l-am aflat în mai multe cărți și cursuri de performanță sportivă. Contrar așteptărilor mele, este partea cea mai ușoară și mai simplă, care necesită cel mai puțin efort și este legată mai mult de propria disciplină. Durează cel mai mult dintre toate fazele și fără de ea, antrenamentul nu-și mai are sensul. După ce ai efectuat această etapă începi să fii cu adevărat antrenat. Da, este chiar surprinzătoare importanța acestei părți, pentru că ea este somnul. 

Un antrenament bun devine cu adevărat bine executat când are parte de un somn bun, odihnitor și de calitate. Efortul propriu zis, stresul provocat organismului, alergarea sau exercițiile de forță, vor stimula organismul nostru să se pregătească pentru ca data viitoare să fie mai pregătit și să poată face față mai ușor unui stres similar. Are nevoie de “materiale de construcție”, proteine, minerale, vitamine și energie (glucide și lipide) pentru a începe reconstrucția necesară pe „șantierul” nou format de exercițiu fizic. O alimentație echilibrată, sănătoasă și potrivită va asigura aceste materiale, dar ce este important că „lucrările” au loc într-o proporție covârșitoare doar atunci când dormim. Dacă sărim peste somn toate „materialele” vor pleca în „depozit” sau vor servi drept carburant. Așa că este foarte important să le dăm timp „constructorilor” să facă lucrarea. 

Dacă dormim între șapte ore și jumătate și opt ore și jumătate, organismul nostru va avea suficient timp să facă marea parte a lucrărilor de pe șantier și noi vom fi pregătiți, antrenați pentru un efort fizic similar celui care a deschis șantierul. Este foarte importantă ora la care adormim. Ciclul nostru circadian favorizează producerea unor hormoni de regenerare și de creștere ce se produc strict în timpul somnului și doar în „orele de aur”, adică între orele 21:00 și 24:00. Dacă noi adormim doar după ora 23:30 degeaba vom dormi cele opt ore necesare pentru refacere pentru că nu vom beneficia și de „armătura” dată de acești hormoni. În loc de o lucrare solidă și trainică vom obține mai mult o zugrăveală. 

Să aflu toate aceste lucruri pentru mine a reprezentat o schimbare de viziune. Am realizat că trebuie să fiu mai disciplinat, să-mi fac o igienă a vieții și să pun accentul principal pe refacere și recuperare. Mi-am dat seama de importanța somnului și după ce am început să profit de orele de aur și de beneficiile unui somn de calitate, alergările au devenit mai ușoare și starea de bine date de ele s-a multiplicat. Ce zici, ai acordat importanță acestei părți de antrenament? 

Dar eu ce-am zis?

Să mă echipez de alergat și să ies pe ușă este partea cea mai dificilă din alergare. De multe ori se întâmplă să privesc echipamentul, și o oră, și nu reușesc să mă adun pentru a mă echipa. Lenea, confortul, vremea de afară, lipsa de chef, oboseala, brusc devin prietenii mei și-mi spun ce bine este dacă azi am să rămân tolănit și n-am să ies la mișcare și atunci entuziasmat îi întreb: „dar eu ce-am zis?”. Sunt total de acord cu ei! Vreau să stau și să lenevesc. Este calea cea mai ușoară. Cine mă poate obliga să ies? Că eu oricum ies în rest! Ce are dacă azi nu o fac? Azi n-am chef!

Asta este o conversație pe care o am destul de des cu mine însumi. Planul de antrenament și antrenamentele programate și puse pe ceas, mă sprijină să depășesc piedicile ce mi le ridic pentru a-mi găsi scuze să nu mă antrenez. De câteva ori pe an câștigă și lenea, dar în majoritatea covârșitoare a zilelor, mă echipez și ies pe ușă. Până ajung la locul de unde îmi încep alergarea mai sunt și alte voci, dar puterea lor scade pe măsură ce mă apropii de locul faptei. Odată ce încep antrenamentul, îmi iau angajamentul față de mine că îl duc la capăt cu orice preț atâta timp cât sunt sănătos și viu. Dacă trebuie să sun la 112 atunci poate mă mai gândesc și o să-l scurtez. În rest, dacă se poate, mai adaug o urcare sau trei sute de metri în plus. 

De ce fac asta? Pentru că știu că doar consecvența și disciplina mă pot face să progresez. Atunci când exersez ajung să fac lucrurile mai bine și știu că dacă le fac mai rar sau deloc, încep să uit și ce am știut până atunci. Să fiu mai puțin consecvent ar însemna să accept să dau singur înapoi, să renunț la orele pe care le-am muncit până acum și să accept ca inferioritatea să facă casă bună cu mine în zodia mediocrității. Ei bine, nu-mi permit. Știu din contabilitate că un plus de azi, este dublu față de un minus. Că, o zi pe minus azi, înseamnă două zile din plan date înapoi. Iar recunoștința că pot ieși să fac sport este sentimentul care spulberă de fiecare dată orice îndoială. Recunoștința se exersează. Mereu. Nu cred că se naște cineva cu ea. Eu, unul, nu m-am născut cu recunoștință și nici cu răbdare. Simt mai mereu că îmi lipsesc și că aș avea nevoie de mai mult. Experiența m-a învățat să le exersez de fiecare dată când am ocazia și de fiecare dată când nu sunt recunoscător sau răbdător, realizez că iar am oportunitatea lucrez la asta!