Anduranța este capacitatea de a rezista dorinței de a mă opri din alergare. Tibi Ușeriu mi-a scris un autograf pe cartea lui, 27 de pași, în care zice așa: „Atunci când nu mai poți, mai poți puțin!” Întotdeauna creierul meu, indiferent de distanța pe care o alerg, strigă nebunește către minte, că este timpul să mă opresc. El nu are nici un motiv să suporte antrenamentele mele și îi place să supraviețuiască doar pe moment. Iubește confortul, răsfățul, odihna și este orientat pe plăcere. În schimb, mintea mea este cea care știe din experiențele trăite până acum, că alergarea îmi face bine. Endorfinele și dopamina care sunt eliberate de organism, în timpul dar și după fiecare „stres fizic” voluntar, îmi dau energie și bună dispoziție pentru întreagă zi. Rațiunea este cea care conștientizează asta și mă ajută mereu să fac alegerea potrivită. Și pentru a avea o relație bună cu creierul meu, de fiecare dată când fac un antrenament, mă felicit pentru ca am făcut-o. Cu cât mi-a fost mai lene atunci când m-am apucat de antrenament, cu atât cuvintele de laudă de după sunt mai încărcate de apreciere. Cu cât m-am mișcat mai greu și anevoios, cu atât mă felicit mai tare; pentru că cu cât starea de confort este mai puternică și stabilă, cu atât să ies din ea și să fac ceva, reprezintă o realizare mai mare. În felul acesta îmi recompensez neuronii cu dopamină și îi fac să se simtă bine și importanți. Ei știu atunci când încep o nouă sesiune de antrenament că la final își vor primi recompensa. E o metodă foarte simplă dar extrem de eficientă de a-mi crește anduranța și de a-mi exersa zilnic răbdarea. Răbdarea este capacitatea de a tolera ceva neplăcut pentru o anumită perioadă de timp și dacă nu o exersez zilnic, ea cu siguranță scade și la un moment dat, chiar va dispărea, și știu că ea este cel mai important „mușchi al anduranței”. Din proprie experiență am constatat că abilitățile noastre se interconectează: dacă am răbdare să citesc o carte, o să am mai mare răbdare atunci când alerg; dacă am răbdare într-o situație de tensiune emoțională, voi avea și atunci când mă simt mizerabil (exemplele pot continua) și am reușit cu această mentalitate să creez din fiecare moment „neplăcut” o oportunitate de a antrena răbdarea. Apoi când am reușit să îmi împing limita mai sus, fac ce știu că este bine, mă felicit. Cred că această abordare mă ajută să am o mentalitate puternică și să fac față momentelor dificile din viață.