Alergatul nu slăbește!

Sunt gurmand, îmi place să mănânc și ani de zile, acest lucru și-a lăsat amprenta asupra mea. Îmi place și vinul bun dar și berea și din fericire am reușit mereu să gestionez consumul lor fără să abuzez. Alegând să duc un stil de viață sănătos, de fapt „alergând”, două mari plăceri, mâncatul și băutul, încet, încet au fost nevoite să capete o altă formă.

Credeam mereu că mișcarea și caloriile consumate combinate cu un stil de viață activ, sunt suficiente cât să ajung la o greutate normală sau de ce nu, ideală. Și din ceea ce credeam eu, practica a dovedit-o ca fiind total diferită. În 2013, 2014 când am început să fac sport, am avut grijă la cât și ce mănânc. Am slăbit considerabil, de la peste 125 de kilograme am ajuns la 82 de kg în mai puțin de doi ani. Apoi, treptat, am zis că dacă alerg aproape zilnic, muncesc fizic pe lângă casă (stăteam la țară într-o casă țărănească în acea perioadă), fac ture lungi cu bicicleta, nu mai este nevoie să acord o atât de mare importanță cantității și calității mâncării pe care o consum. Cu un volum mediu de 30-40 de kilometri alergați pe săptămână, cu 50 de kilometri făcuți cu bicicleta, tuns de iarbă săptămânal, crăpat de lemne și alte activități fizice ce însumau un minim de 30.000 de pași pe zi, am reușit ca în Ianuarie 2020 să ating 113,5 kg. Da, un stil de viață activ nu a fost suficient să nu iau în greutate. Apoi mi-am instalat aplicația myfitnesspal și iar am dat atenție cântarului. Nu cel care-mi măsura greutatea, ci cântarului de bucătărie cu care îmi măsuram fiecare masă. Bineînțeles că au apărut și rezultatele, și în aprilie 2022, aveam din nou 84 de kilograme. S-au topit 30 de kilograme și de aproape un an de zile trecusem de la jogging, la antrenamente de alergare. Am ajuns la un volum de 4000 de kilometri pe an alergați și eram ferm convins că pot să mănânc oricât de acum înainte pentru că nu mai am cum să mai cresc în greutate. Așa că am pus pe pauză cântarul, și cel de bucătărie și cel corporal, mi-am văzut conștiincios de antrenamente și de curse. În octombrie 2023, anul trecut, am ajuns să alerg într-o cursă de 100 de mile cu 97 de kilograme. Bineînțeles că n-am dus-o până la capăt. Am avut niște probleme digestive și n-am putut deloc să mă alimentez după primele patru ore și după 12 ore de cursă, m-am retras. Realizasem că totul mi se trage de la lingură, cum ar zice bunica mea. Așa că după această cursă, mi-am luat o pauză de ieșire controlată din formă, și am meditat la planul de antrenament pentru anul 2024. Ce concluzii am tras? Viața trebuie să fie un amestec de lucruri moderate, chiar și moderația uneori trebuie „luată” cu moderație. Alergatul, sportul în general, efortul fizic intens sau aerob, nu slăbește! Dar practicând sport mă pot disciplina suficient de tare încât să ajung să mănânc sănătos și suficient, să pot să acord timpul cuvenit recuperării și somnului, să transform totul într-un nou stil de viață cu obiceiuri care duc convergent toate în aceeași direcție. Așa cum viciile se leagă unele de altele, cum un pahar de alcool cere și o țigară, o stare de beție cere și o aventură, o zi petrecută leagă și o noapte și lista poate continua, așa și un obicei sănătos poate atrage alte obiceiuri sănătoase. Ce este diferit, e că spre viciu poți aluneca ușor, fără să depui nici un efort, dar drumul spre un stil de viață sănătos și moderat este precum un traseu de alergare montană, plin de urcări și coborâri dificile, cu părți foarte tehnice și periculoase și zone de belvedere relaxante și dătătoare de energie.