Care este oare cea mai importantă parte dintr-un antrenament și cum trebuie executată? O întrebare ce m-a frământat o vreme și al cărei răspuns l-am aflat în mai multe cărți și cursuri de performanță sportivă. Contrar așteptărilor mele, este partea cea mai ușoară și mai simplă, care necesită cel mai puțin efort și este legată mai mult de propria disciplină. Durează cel mai mult dintre toate fazele și fără de ea, antrenamentul nu-și mai are sensul. După ce ai efectuat această etapă începi să fii cu adevărat antrenat. Da, este chiar surprinzătoare importanța acestei părți, pentru că ea este somnul.
Un antrenament bun devine cu adevărat bine executat când are parte de un somn bun, odihnitor și de calitate. Efortul propriu zis, stresul provocat organismului, alergarea sau exercițiile de forță, vor stimula organismul nostru să se pregătească pentru ca data viitoare să fie mai pregătit și să poată face față mai ușor unui stres similar. Are nevoie de “materiale de construcție”, proteine, minerale, vitamine și energie (glucide și lipide) pentru a începe reconstrucția necesară pe „șantierul” nou format de exercițiu fizic. O alimentație echilibrată, sănătoasă și potrivită va asigura aceste materiale, dar ce este important că „lucrările” au loc într-o proporție covârșitoare doar atunci când dormim. Dacă sărim peste somn toate „materialele” vor pleca în „depozit” sau vor servi drept carburant. Așa că este foarte important să le dăm timp „constructorilor” să facă lucrarea.
Dacă dormim între șapte ore și jumătate și opt ore și jumătate, organismul nostru va avea suficient timp să facă marea parte a lucrărilor de pe șantier și noi vom fi pregătiți, antrenați pentru un efort fizic similar celui care a deschis șantierul. Este foarte importantă ora la care adormim. Ciclul nostru circadian favorizează producerea unor hormoni de regenerare și de creștere ce se produc strict în timpul somnului și doar în „orele de aur”, adică între orele 21:00 și 24:00. Dacă noi adormim doar după ora 23:30 degeaba vom dormi cele opt ore necesare pentru refacere pentru că nu vom beneficia și de „armătura” dată de acești hormoni. În loc de o lucrare solidă și trainică vom obține mai mult o zugrăveală.
Să aflu toate aceste lucruri pentru mine a reprezentat o schimbare de viziune. Am realizat că trebuie să fiu mai disciplinat, să-mi fac o igienă a vieții și să pun accentul principal pe refacere și recuperare. Mi-am dat seama de importanța somnului și după ce am început să profit de orele de aur și de beneficiile unui somn de calitate, alergările au devenit mai ușoare și starea de bine date de ele s-a multiplicat. Ce zici, ai acordat importanță acestei părți de antrenament?
