Atunci când alerg, hidratarea este foarte importantă. După modul în care respirăm, ca importață, este următoarea. Nu știu de unde și de ce, dar cu mult timp în urmă, mă gândeam că dacă transpir cât mai mult, o să slăbesc și o să alerg mai ușor. Știu că îmi luam tot felul de foițe și alergam pe căldură. Eram încântat că la sfârșit de antrenament cântarul arăta considerabil mai puțin. Apoi mă simțeam slăbit, mă dureau articulațiile, musculatura și de cele mai multe ori și capul. A doua zi nu prea mai eram în stare să ies la alergat. Cum se întâmplă când ești prost, nici nu mă gândeam de ce nu mă simt bine.
După ce am început să studiez despre sport, antrenamentul sportiv, recuperare și nutriție, am aflat că este vital să mă hidratez. De fiecare dată când dormim, suntem activi, digerăm mâncarea, corpul nostru are nevoie de apă pentru a funcționa cât mai corect și mai eficient. De fapt, are nevoie mai mult decât de apă. Ea este doar un solvent ce conține minerale care fac ca pereții celulelor să se deschidă și să primească apa în compoziție. Fără minerale apa nu poate trece de membrana celulară. Mineralele, sărurile sunt practic niște chei ce deschid fiecare, ușa fiecărei celulă. Arderile ce au loc în interior au nevoie de apă atât pentru a se întreține dar și pentru a reuși să elimine toxinele ce rezultă în urma arderilor. Explicația mea este simplă și la nivelul meu de înțelegere. Probabil un biochimist ar explica aceste lucruri mai clar și cu termeni specifici. Am aflat că prima reacție a organismului, atunci când pierdem apă prin transpirație, este de a scoate apa din ligamente, articulații, țesutul muscular și din oase pentru a putea asigura același flux sanguin și suficientă apă la organele vitale. Și o dată ce nivelul de apă scade în ligamente, articulații și mușchi, celulele devin casante și expuse la accidentări deoarece apa le asigură atât funcționarea optimă, cât și elasticitatea.
Așadar, trebuie să am grijă cât transpir și cum transpir. Tocmai de aceea dacă știu că antrenamentul meu durează mai mult de 30 de minute, am să am la mine mereu un flasc cu apă minerală sau cu electroliți. Mă asigur să consum din când în când câte o gură mică de apă și să acopăr o parte din pierderile de minerale și de apă eliminate prin transpirație. Dacă fac asta, recuperarea după antrenament se face mult mai ușor, mai rapid, metabolismul meu se va focusa pe arderile necesare pentru recuperare și reconstrucție celulară necesară după fiecare antrenament. Dacă în schimb, am să transpir abundent și n-am să-i dau apă și minerale, corpul meu se va focusa doar pe refacerea cantității de apă deoarece consideră că este o urgență de restabilire a echilibrului și de a putea susține viața în siguranță. Pe când apa va ajunge iar la nivel optim, „va uita” că trebuie să facă reconstrucția celulară și să „antreneze” părțile folosite la antrenament. Tot ce fac de fiecare dată când ignor hidratarea este să mă chinui inutil la un stres fizic și să mă expun posibilităților nenumărate de accidentare.
Da, azi alerg indiferent de vreme echipat astfel încât, datorită echipamentului, să reușesc să transpir cât mai puțin. Știu că în acest mod am să ard mai multă grăsime, am să antrenez mai bine musculatura, am să obțin beneficii pentru sănătate și am să reușesc să fac progrese.
Etichetă: bine
Alb sau negru
Îmi plăcea să cred că sunt lucruri bune și lucruri rele. Am fost educat să cred în bine și în rău, aveam basme cu feți frumoși și zmei fioroși, mi s-a spus că sunt alimente sănătoase și nesănătoase, fapte bune și fapte rele, înfrângeri și victorii. Cumva lumea era conturată în alb și negru, cu foarte puține nuanțe de gri, tocmai de aceea, am trăit ani de zile cu spaima să nu fiu judecat sau catalogat într-un anumit fel. Îmi doream să fiu mereu personajul pozitiv, cel bun, harnic, corect, echidistant, chiar dacă, de cele mai multe ori, strădania mea se referea strict la modul cum aș putea să fiu văzut de cei din jur. Căutam mereu activități, muncă, meciuri, socializare și să-mi petrec timpul făcând ceva să fiu mândru să spun că-s foarte ocupat. Cu toate astea, petreceam foarte puțin timp cu mine însumi, timp în care să stau să mă privesc cum sunt eu de fapt, în care să-mi pot vedea calitățile, să pot să-mi identific defectele și să stau să lucrez cu mine, să-mi dezvolt potențialul.
Atunci când alerg și adun orele petrecute cu mine, mișcarea se transformă într-o stare de meditație. Antrenamentele lungi, dar și cursele, îmi oferă prilejul să stau eu cu mine și cu frământările mele, să pun la microscop pe lamelă probe din eul meu. Lucrurile privite detașat în starea pe care mi-o oferă epuizarea alergării, încep să capete un sens nou pe care în urmă cu mulți ani nu puteam deloc să-l deslușesc.
Azi realizez că lucrurile ce azi mi se par rele, odată cu trecerea timpului, devin neprețuit de bune, ce cred azi că-i bine să fac, peste un timp se dovedește că n-a fost, că înfrângerile sunt de fapt cele mai valoroase lecții și că victoriile sunt efemere și neimportante. Depinde din ce unghi privești totul și cât de sus poți să te ridici când o faci. Dacă sunt mânuit de emoție, sau dacă sunt Zen și total detașat. Am înțeles că pot să caut în orice o lecție ce-mi poate folosi și din care am de învățat, că așa cum este bine să mâncăm la fel de bine este să răbdăm și foame, că este bine să facem mișcare, dar este foarte bine să ne odihnim. Moderația și echilibrul atunci când sunt îmbrăcate de o disciplină clădită zi de zi, deschid ușa la libertate și putere.