Azi am ieșit de dimineață în parc. Nu era în plan. Dar pur și simplu n-am mai putut să dorm, așa că m-am îmbrăcat și am trecut de ușa casei. Până în Parcul Regina Maria am exact 900 de metri și eram convins că nu o să alerg. Apoi i-am văzut pe nea Sorin și Nelu colonelu’ alergând pe pista de tartan. Le-am dat binețe și m-am alăturat lor. Alergare ușoară. După o tură, am rămas doar cu nea Sorin. Am zis că mai facem una pentru mine și una pentru el. Noi nu prea conversăm când alergăm. Doar așa, puțin și simplu. În rest ne bucurăm de mișcare. Ne-am întâlnit și cu nenea Roman. La cei 93 de ani este vesel, cu energie bună și se vede că are mereu aceeași bucurie în a alerga. Da, aleargă zilnic, adaptat la vârstă. Te inspiră să dai ce ai mai bun din tine. Dacă el poate, tu n-ai nici o scuză. Apoi l-am văzut și pe Adrian. Un prieten care recent s-a apucat de mișcare. Nu le avea cu asta dar văd că a trecut ușor de la plimbare, la bicicletă și acum aleargă. Sunt tare încântat să-l văd. Și o doamnă blondă, slăbuță, își face și ea turele de alergare deși e trecută de șaizeci de primăveri. Mereu senină și parcă recunoscătoare în privire, că poate face asta. Mai e și domnul cu labradorul negru, Tomi. Știm doar numele câinelui pentru că dânsul nu este prea sociabil. Consecvent și serios, timid și concentrat doar pe alergarea lui. Salută doar dacă o faci tu primul. Nu zâmbește, are veșnic aceeași față cu o singură expresie. O vedem și pe doamna Adriana, voluntară la Salvamont. Același ritm, viteză mare mereu și totuși relaxată. Și mai sunt alergători ce vin destul de regulat și se bucură de primele ore ale dimineții, luându-și zilnic doza de sănătate și vitalitate.
Facem cele două ture și ne hotărâm să mai facem una. Jumătate pentru mine și jumătate pentru nea Sorin. Chiar dacă alergarea presupune efort, este plăcut și reconfortant să o poți face. Acceptarea dificultății face lucrurile să fie mult mai ușoare. Îmi dau seama pe final că nu mi-am pornit nici ceasul. N-are nimic. Alergarea este făcută și mă simt minunat. Restul sunt doar detalii și zgomote de fond. Mă pornesc spre casă în plimbare și mă bucur să mă mai întâlnesc cu doi alergători. Unul nu-l știu pe nume iar cel de-al doilea e Ady, un foarte tânăr pensionar.
Fiecare zi în care ies din casă să petrec timp cu mine în mișcare, are ceva de oferit. Prin simplitatea ei și prin miracolul că există. Sunt recunoscător și fericit că pot să fac asta și mă simt bogat că am puterea să aleg alergarea.