De-a lungul timpului am avut ocazia să lucrez cu mulți oameni și să-i ghidez sau să-i conduc. În armată am avut pentru prima oară soldați în subordine, că așa e armata, apoi am lucrat în vânzări și relaționare cu clienții, după asta m-am super implicat în managementul, dar mai ales în leadershipul unei afaceri, unde aveam o echipă de peste 200 de colegi, au urmat apoi ani de zile în care am lucrat ca și business trainer. Chiar dacă îmi place mult să lucrez cu omul, acest lucru este foarte dificil. Fiecare este unic, vede lumea prin prisma experienței lui, înțelege lumea cum vrea el să o înțeleagă. Să faci pe cineva să urmeze un drum este complicat și necesită o doză mare de implicare și de efort. Credeam și eram sigur că munca cu omul e cea mai grea muncă pe care am făcut-o.
Viața m-a purtat pe drumul ei și m-a dus către alergare. Ajungând să mă pregătesc pentru curse de peste 100 km, m-am trezit într-o postură inedită: să fiu nevoit să lucrez cu mine însumi. Vorba unui prieten, „ce fain ar fi să fie toți oamenii ca mine, ce bine ne-am înțelege”. Contrar acestei spuse, acum pot să afirm că e cea mai grea muncă, munca cu mine însumi. Trebuie să am luciditatea să mă uit cu adevărat cine sunt, să constat că trebuie zilnic, în mai multe aspecte ale vieții, să-mi înfrânez pornirile. De ce e greu? Pentru că eu cu mine sunt bun, iertător, înțelegător, permisiv, tolerant. Sunt așa cum cred că ar fi bine să fiu cu toți cei din jurul meu. Ca să pot să fiu mai bun ca ieri, am totuși nevoie de disciplină și consistență. Până și bunătatea își schimbă forma lucrând cu mine. Nu sunt deloc bun dacă accept să mă culc mai târziu, nici dacă îmi dau voie să mă înfrupt cu dulcele preferat, să beau ce simt nevoia și când poftesc, să fentez o ieșire la alergat și lista poate continua. Bunătatea, când vrei să fii mai bun, e însoțită de severitate și disciplină. Acea severitate pe care o are un părinte cu adevărat iubitor care vrea ca odrasla lui să rămână fericită, să crească sănătos, să se dezvolte armonios. Am înțeles în sfârșit afirmația din sec V î.Hr. a lui Lao Tzu, care spunea așa: „Cel care îi cucerește pe alții este puternic, dar cel care se cucerește pe sine este atotputernic”.