Pentru mine alergarea a avut nenumărate etape și în cei peste 11 ani de când alerg, m-am analizat și am înțeles pe „pielea mea” ce funcționează cel mai bine. Primul meu antrenament de alergare a fost de fapt un mers pe jos, în ritm alert, de doar doi kilometri, ce a reușit să-mi provoace o febră musculară crâncenă ce m-a ținut o săptămână. Cea mai lungă activitate de alergare a fost tura lacului Balaton anul acesta în Mai, 211 km, alergare ce nu mi-a lăsat nici măcar un iz de febră musculară pentru că am fost foarte bine antrenat și am alergat, mâncat și hidratat într-o zonă foarte sigură. Se poate vedea ce progres am reușit și cât de mult am reușit să-mi cresc anduranța. Dar nu a fost un drum drept, n-a fost o progresie liniară și constantă. De fapt, a fost o anumită progresie în primul an, după care au urmat șapte ani de stagnare.
Consistența este foarte importantă și are rolul ei. Atunci când am reușit să am mai mult de patru zile pe săptămână în care să alerg, am început să simt anumite progrese. Nu au fost semnificative, dar au fost. Apoi la un moment dat s-a întâmplat un declic. Simțeam cum devin din ce în ce mai puternic și mai rezistent. Știi când s-a întâmplat asta? Când am încetat să mai ascult muzică la căști și m-am concentrat efectiv pe alergare. Când am început să îmi conștientizez fiecare pas, mușchii care sunt implicați și trag greul, respirația a devenit prezentă urechilor. Toate acestea înainte erau acoperite de muzică sau gânduri. Am început să înțeleg cum ating pământul, că picioarele mele sunt de fapt niște pârghii ce pendulează, ajutate de gravitație și propria greutate și că mușchii dau doar niște impulsuri de energie.
Alergarea conștientă este foarte importantă. Este singura care aduce progres. Un singur kilometru de alergare conștientă are un efect de progres echivalent cu zece kilometrii alergați cu muzica în căști. Dacă gândul meu zboară la ritmurile muzicii sau mă pierd în discuții cu un partener de alergare, atunci creierul meu se va focusa în proporție de 80-90% pe acea activitate, nicidecum pe alergare. La fel se întâmplă și la antrenamentele de ciclism sau în sala de forță. Dacă între repetări stau pe telefon sau când lucrez musculatura, gândul îmi zboară la muzică, pierd scopul antrenamentului.
Sportul și progresia în sport se obține doar prin conștientizare. Cortexul trebuie să obțină capacitatea de a controla cât mai bine musculatura. Dacă totul se face pe pilot automat, cu muzica în căști cu siguranță îmi voi crește capacitatea de meloman.
În trei ani am reușit să-mi cresc anduranța de la maxim 20 de km, la peste 200 de km concetrându-mă doar pe antrenament, tocmai de aceea sunt mare fan al alergării conștiente.
Etichetă: mușchi
Care este cel mai puternic mușchi?
Când e vorba de anduranță, gândurile noastre au o putere magică asupra noastră. Să alergi pe linia dintre pot și nu mai pot, presupune eficiență din punct de vedere bio-mecanic, un metabolism bine antrenat și o capacitate cât mai mare a organismului de a folosi oxigenul în arderile musculare. Primele două se pot antrena prin perseverență, timp și disciplină, iar cea de-a treia este ereditară și conform ultimelor studii, poate fi îmbunătățită doar cu foarte puține procente. Aici apare cea de-a patra componentă a anduranței, pregătirea mentală a sportivului. Majoritatea campionilor curselor de anduranță spun că pregătirea mentală face 90% dintr-o cursă de ultra.
Capacitatea fiecărui individ de a gestiona gândurile poate duce la o diferență semnificativă într-o cursă. Doi alergători cu un talent similar, o pregătire fizică asemănătoare, se vor diferenția atunci când gândurile își fac loc între pași, ritmul cardiac și suflul respirației.
Azi trebuie să alerg. Este un gând ce te împinge spre acțiune dar cumva ne și atinge la nevoia noastră primordială, libertatea. Tocmai de aceea puterea acestui gând va fi net inferioară celui de genul: azi aleg să alerg! Scopul final este același, dar energia pe care o primesc, prin faptul că eu aleg să fac această acțiune și nu sunt obligat să fac asta, este mult mai mare. Când îmi spun la kilometru 100 a unei alergări de ultra că trebuie să continui, că trebuie să duc la capăt, este puțin probabil să pot să și zâmbesc când fac acest lucru, dar când îmi spun hotărât că eu am ales asta și că aleg să-mi descopăr limitele și că vreau din tot sufletul meu să continui am să mă surprind de multe ori zâmbind și deplasându-mă în continuare spre finish. Spun deplasându-mă, pentru că la alergările de ultra, să nu te oprești, înseamnă să alergi. Ce putere are un zâmbet? Activează mușchii feței care sunt responsabil cu secreția cea mai ridicată de endorfine din tot corpul uman. Iar endorfinele secretate de zâmbetul unui alergător fac cursa cu 2% mai ușoară.
Este doar un exemplu de pregătire mentală. Fiecare poate să se descopere și să înțeleagă cum funcționează. Antrenamentele sunt poligoanele noastre de încercare. Să asculți muzică la fiecare antrenament o să te distragă de la ce ai de făcut. Gloanțele vor ajunge maxim pe ritmul muzicii și e foarte puțin probabil să învățăm ceva. La fel și cu alergările în care înlocuiești statul la crâșmă la taclale, cu povestitul la alergare. Da, e bine că vei rămâne în zona 2 dar focusul tău se va duce departe de alergarea propriu zisă. Se spune că Arnold Schwarzenegger se concentra pe musculatura pe care o lucra, inclusiv în pauzele de relaxare dintre serii, că încerca să rămână conștient la grupele solicitate la antrenament, întreaga zi pentru a determina organismul să fie prezent cu toate forțele lui pentru a-i crește masa musculară. Campionii cu siguranță tratează și alergarea la fel. În alergarea de anduranță gândul e cel mai puternic mușchi!