În anul 2004 am ieșit pentru prima oară la alergat, pe terenul de atletism din Baia Mare. Atunci alergam pentru că îmi doream să slăbesc și credeam că alergatul slăbește. La marginea terenului, era o doamnă profesoară cu niște elevi de la liceul sportiv, ce-i alerga și îi corecta în timp real. Am trecut și eu gâfâind pe lângă dânsa și s-a uitat la mine, eu cred că aveam fața albăstrită de hiperventilație, și mi-a strigat: „respiră pe nas!”. Am încercat câțiva pași și apoi am zis în gând că-i tembelă. Cum să respir pe nas? Ce, vrea să leșin? Eu n-am aer nici cu gura deschisă! Au trecut douăzeci de ani de atunci, și tot pe terenul de atletism, la o sesiune de intervale pe care le-am avut anul acesta, aceeași doamnă, de data acesta chiar mi s-a părut bătrână, era fără copii, se plimba pe teren, probabil este ieșită la pensie de ceva timp, m-a văzut iar cum „suflam” la intervale și mi-a strigat: „respiră pe nas!”. La intervale? Mi-a fost primul gând. N-ai cum. Nu se poate. Despre ce vorbește doamna asta? Oare ce are cu mine? Cam astea erau vocile din capul meu, anul acesta în luna Martie. Este luna August și dacă citești ce am scris în continuare în acest articol, ai să vezi cum se pot schimba gândurile și convingerile unui om.
Cum tot ce e bun se termină repede, s-a terminat și perioada mea de refacere și recuperare. De două săptămâni am reluat ușor antrenamentele de bază și încep să construiesc o nouă fundație. Evident că este nevoie, după fiecare perioadă de recuperare, să încep antrenamentele cu o fază de construcție, cu readaptarea la efort, cu pregătirea aerobă de bază, creșterea treptată a volumului, atenția sporită la alimentație și somn.
Așa că, analizând ciclurile de antrenament anterioare, am decis ca de această dată să încep să-mi fac pregătirea într-un mod nou, diferit. Toată faza de bază m-am decis că o voi face cu antrenamente exclusiv susținute cu respirație nazală. De ce m-am hotărât așa? Din două motive:
- pentru că toate antrenamentele pe care le-am făcut anterior respirând doar pe nas, erau oarecum, în prima parte mai dificile, dar în doua parte mă simțeam extraordinar de bine și aveam o recuperare foarte rapidă după;
- pentru că m-am gândit că baza alergării este însăși respirația, și că vreau să explorez în profunzime acest subiect.
După prima săptămână mi-am luat și o carte, Respirația, de James Nestor. Două treimi din ea am citit-o și pot să zic că are un efect de uimire și schimbare de perspectivă asupra mea. Am aflat din carte că sunt studii ce au dovedit științific că respirația pe nas poate reduce efortul total la jumătate și acest lucru ne poate furniza avantaje uriașe în sporturile de anduranță. Apoi respirația pe nas reduce semnificativ consumul de apă necesar în timpul alergării, pentru că o mare parte din pierderile de apă le avem atunci când respirăm pe gură. Dar am să vă las și pe voi să o citiți și să descoperiți câte beneficii are respirația atunci când este făcută într-un mod potrivit.
La antrenamentul de azi am reușit să fac câteva lansate de 30 de secunde fără să deschid larg gura pentru a inspira sau expira. Mi s-a părut de-a dreptul incredibil și sunt nerăbdător să văd cum voi evolua pe măsură ce antrenamentele vor crește în volum și intensitate. Ce-i interesant, că atunci când nu eram atent la respirație și băgam în mine aer pe unde apucam, la fiecare lansată pulsul îmi urca până în zona 4 sau 5. Uimitor, azi mi-a rămas în zona 2, chiar dacă am accelerat la fel de puternic ca altădată.
N-avea nimic doamna de la terenul de atletism cu mine. Ea doar îmi spunea un secret ce n-am fost pregătit să-l ascult. Tembelul eram eu, dar atunci când ești prost, este ca și atunci când ești mort, tu nu știi nimic, le e greu doar celor din jurul tău.