Pentru că avem rațiune și capacitatea de a ne imagina lucrurile pe care le avem de făcut sau ce urmează în viața noastră, trăim diferit față de celelalte ființe de pe pământ. Când stai și îți privești câinele ai să observi că el este mereu focusat pe timpul prezent. Nu dă două lătrături nici pe trecut, nici pe viitor. El dă întotdeauna potențialul lui maxim în prezent. Când aleargă, aleargă cu fericire fiecare pas, iar când se odihnește, lenevește de parcă e lipit de pământ și ar avea de suportat gravitația de pe Jupiter. Viitorul și trecutul nu sunt niciodată o povară pentru el. La fel sunt și copiii mici. Se bucură mereu de prezent la maxim și sunt mereu acordați și în rezonanță cu universul. Poți simți cum lumea se extinde în armonia totală cu fericirea unui copil. Noi adulții, în schimb, avem gânduri. Gândurile mereu se poziționează unde încă timpul nu a ajuns sau poate e plecat undeva unde amprenta s-a șters de mult. Chiar dacă corpul nostru de adult e purtat de univers mereu în prezent, în călătoria lui extraordinară, gândurile sunt poziționate altfel. Ne sperie ce avem de împlinit, ne întristează ce n-am făcut, muncim pierduți în închipuirea rezultatului.
Toate astea par să facă mai dificilă călătoria noastră prin viață. Dar depinde din ce unghi privim lucrurile. Pregătirea pe care o fac pentru câte o cursă de anduranță durează de obicei câte o jumătate de an. Privind planul de antrenament, la totalurile lui, ce văd? 2500 km de alergare, 300 de ore de muncă, 50.000 de metri diferență de nivel, 200 de antrenamente, toate astea pentru o cursă ce ține aproximativ o singură zi, în cel mai fericit caz, sau o zi și jumătate dacă sunt nevoit să mă (re)adaptez pe drum. Da, de departe planul pare copleșitor dar privit așa cum am învățat să privesc, este mult mai simplu. Totul se împarte, până la urmă, în zile. Și chiar și cei 20-30 de km de alergat pe zi pot să-i împart în două sau trei sesiuni de antrenament. Sunt 7-12 km la primul antrenament, care în cazul meu, de regulă, este ori o alergare de recuperare ori o alergare ușoară, o sesiune de forță la amiază de 30-50 de minute și antrenamentul principal pe care îl împart bucată cu bucată: 20 de minute încălzirea (3-4 km), 50 de minute antrenamentul specific din ziua respectivă (7-9 km) și revenirea după antrenament, de 10-30 de minute (1-5 km), care am învățat să o fac cât mai relaxat și focusat pe natura din jurul meu. Luate fiecare în parte, niciodată nu sunt extrem de lungi, mereu găsesc resurse să le duc cu bine la capăt. Și seara, la final de zi constat că am reușit să adun 2-4 ore de antrenament, cei 20-30 de kilometrii planificați, corpul mi-e învăluit de oboseală bună și de satisfacția că am mai scos o zi la capăt. Urmează o noapte întreagă în care am timp să mă odihnesc și să-mi umplu iar bateriile să o iau de la început. Nici o zi, oricât de dificilă a fost, n-a fost mai lungă de 24 de ore și întotdeauna, chiar dacă am alergat în continuu toate cele 24 de ore, am scos-o cu bine la capăt!