10 adevăruri irefutabile despre mine

Sutele sau miile de ore pe care le-am petrecut cu mine însumi în alergare, mi-au oferit oportunitatea să stau foarte mult timp doar eu cu gândurile mele. Atunci când muncesc, socializez, citesc, stau la TV sau pe internet, ori petrec timp cu familia, în majoritatea timpului gândurile mele sunt orientate pe sarcini, planuri, obiective sau interacțiune. Practic atunci trăiesc filmul societății în care mă aflu, cu valorile și cu normele ei. În schimb, atunci când alerg conștient de mine, sunt mai puțin distras de valori, educație sau constrângeri și asta mi-a dezvăluit treptat mai multe adevăruri irefutabile despre mine pe care vreau să le împărtășesc cu voi:
1. Eu sunt cel mai mare sabotor ale meu;
2. Orice vine cu avantaje și dezavantaje;
3. Binele și răul sunt doar niște puncte de vedere, totul ține de perspectiva din care le privesc.
Garantat ele coexistă în tot;
4. La un moment dat nimeni, dar absolut nimeni, nu-mi va duce lipsa;
5. Sănătatea mea se deteriorează indiferent de alegerile mele;
6. Cu cât sunt mai admirat, cu atât atrag mai multă ură;
7. Cu cât mă grăbesc mai tare, cu atât mă apropii mai mult de moarte;
8. Mă simt rău? Nici o problemă, o să-mi treacă. Mă simt bine? Cu siguranță în curând o să-mi
treacă.
9. Cu cât dețin mai mult, cu atât am mai puțintimp să trăiesc;
10. În fapt nimic nu este al meu, sunt doar administrator temporar al bunurilor.
Chiar dacă cele zece constatări par oarecum triste, negative, în fapt ele mă ancorează mai mult în timpul prezent și îmi oferă cel mai prețios cadou, recunoștința că trăiesc. Pe mine, aceste adevăruri m-au eliberat.