Cine sunt eu? Mă trezesc mereu cu acest gând. Care sunt limitele mele? Oare le pot afla fără să încerc? Care este varianta mea cea mai bună? Oare am să ajung să o descopăr? Întrebările acestea au nevoie de sinceritate și curaj pentru a putea să le răspund.
Când aveam treizeci de ani mă simțeam un bătrânel în corp de tânăr. Îmi amintesc că la un curs cu un foarte bun trainer de business și dezvoltare personală, Magnoliu Stan, am avut un exercițiu: „Ce te vezi făcând peste 20 de ani?”, iar răspunsul trebuia să fie un desen. Chiar fără să trebuiască să stau să mă gândesc, am făcut niște oale și ulcele. Eram convins că eu peste 20 de ani voi fi demult timp lut. Pentru că stilul meu de viață era foarte departe de moderație, echilibru. Eram un workaholic ce muncea în medie 16 ore pe zi. De bună voie și nesilit de nimeni. Voluntar. Asumat. Și 100% implicat în asta. Obțineam succes după succes din punct de vedere profesional, dar fizic nu mă simțeam bine. Pot să zic că nici psihic, dar sufeream de sindromul broaștei fierte. Știți, dacă pui o broască în apă rece și începi să încălzești încet vasul, ea va rămâne acolo până va fierbe. Pur și simplu nu simte că apa se încălzește și îi pune viața în pericol. Dacă arunci o broască în apa gata încălzită, va sări imediat afară, să se salveze. Eu eram broasca fiartă. Mă complăceam în situația dată și rămâneam în zona mea de confort, chiar dacă exercițiul lui Magno, m-a făcut să conștientizez că nu-i bună calea pe care am ales-o.
Au trecut de atunci aproape 20 de ani și mă simt mai puternic și mai sănătos fizic și psihic decât oricând în viața mea. De unsprezece ani am ales alt stil de viață și am renunțat la ce îți oferă himera afacerilor și a societății. În prezent aleg să mă leg la șireturile tenișilor și ies la alergat. De una, două sau trei ori pe zi. Particip la curse de ultramaraton. De la peste 125 de kilograme și S Class sub fund, simțindu-mă teribil de bătrân și obosit, am trecut la curse de peste 100 de km, pe asfalt sau alergare montană, mă simt foarte tânăr și mereu pregătit de provocări.
Alergarea este limita ce m-a scos din zona de confort și care zi de zi mă învață să mă descopăr și să mă bucur de acest miracol numit viață. Îi sunt veșnic recunoscător!