Mă antrenez pentru o trăznaie

Poate că atunci când am început să alerg credeam că totul se rezumă la exercițiul fizic. Îmi imaginam că dacă alerg suficient de des, suficient de tare și suficient de mult, alergarea mea se va îmbunătăți și o să devină asemeni mersului. Acum, după unsprezece ani de alergare, îmi dau seama că știu foarte puține lucruri despre alergare și că este nevoie de studiu continuu, autoanaliză, conștientizarea propriului eu, pentru a putea face progrese. Și o doză de nebunie, un pic de inconștiență cu care să ai curajul să faci câte o trăznaie de genul: am să mă antrenez și am să particip la Ultrabalaton! Asta mi-a trecut prin cap în timp ce mă întorceam spre casă, de la Istria, cu Paul Vulturar, un prieten alergător și am ajuns în dreptul lacului Balaton. Cum ar fi să alerg o tură de lac. Paul a căutat pe net și mi-a zis că se ține un ultra în fiecare an. A fost sămânța ce am sădit-o în creierul meu și care într-o zi m-a determinat să mă apuc de treabă. Cursa în sine are 211 km și practic o să am de alergat în continuu cinci maratoane de șosea. Mie mi-e greu să alerg tot ce depășește 10 km, așa că o să am de muncă serios.
Mi-am început ciclul de antrenament în luna Decembrie și am deja alergați mai bine de 2200 de kilometri. Practic acum, în faza de vârf, alerg șase long-uri pe săptămână, dacă am lua drept definiție teoria care spune că o alergare este lungă atunci când depășește 90 de minute. Știu că auzeam interviuri cu alergători profesioniști și spuneau că alergă peste 100 de mile săptămânal și în mintea mea dădea cu virgulă. Mi se părea imposibil de făcut asta și incredibil de greu. Acum alerg și eu peste 100 de mile săptămânal și dacă cineva vrea să știe cum pot să o fac, vreau să-i spun că totul ține de mental. Cât de disciplinat pot să fiu, cum reușesc să mă adun să ies să alerg, cât de focusat sunt pe fiecare pas și cât de setat sunt să nu renunț. Fizic este foarte greu dar dacă psihicul spune „facem!”, este interesant cât de tare se poate mobiliza fizicul. N-am nici un talent la alergat, mă mișc precum un ursuleț, vorba unui alergător concitadin, viteza-mi lipsește cu desăvârșire, dar îmi lipsește o țiglă și am învățat să-mi exersez tenacitatea. Nu renunț. Orice făcut, știu că valorează și este de un infinit de ori mai mult decât deloc. Și vorba lui Tibi Ușeriu, ușor poate oricine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *